Hubix intră în acționariatul unui mega-proiect rezidențial de 100 de milioane de euro din Timișoara

06 05. 2026
Randare Forum_ R1 AERIANA UPDATE_72dpi

Hubix, companie fondată de Bogdan Dinu, Daniel Tudor și Cristian Istrătescu, a intrat în parteneriat cu Alber Holding pentru dezvoltarea primei faze a City of Mara Forum și a preluat o participație de 20% în prima faza de dezvoltare a proiectului.

Prima etapă a proiectului prevede construcția a 91 de apartamente, iar investiția este de 20 de milioane de euro. Întregul proiect rezidențial are o valorea brută de dezvoltare de 100 de milioane de euro. 

Construcția acestei prime faze a început în luna martie, iar finalizarea este prevăzută pentru trimestrul IV din 2027.

Prin acest parteneriat, Hubix își consolidează rolul de platformă de capital privat pentru proiecte imobiliare relevante, folosind structuri de asociere care combină aportul de capital, expertiza de piață și guvernanța investițională.

Compania are în prezent peste 30 de milioane de euro equity investit, proiecte cu o valoare cumulată de peste 200 de milioane de euro ca valoare brută de dezvoltare și peste 200.000 de investitori.

Alber Holding este unul dintre cele mai importante grupuri de dezvoltare imobiliară din România, cu peste 30 de ani de activitate, peste 100 de proiecte și aproximativ 10.0000 de unități vândute. Grupul este activ în dezvoltări rezidențiale și mixte, cu dezvoltări finalizate de ansambluri imobiliare în orașe precum Timișoara, Arad, Oradea, Brașov și  Cluj-Napoca.