Hyundai nu este în măsură să îşi răscumpere fabrica din Rusia

29 12. 2025
Hyundai Ioniq 6 N

Împreună cu subsidiara Kia, Hyundai era cândva cel mai mare producător auto străin din Rusia. Dar grupul sud-coreean şi-a vândut fabrica din Sankt Petersburg în 2024. Operaţiunile de la această facilitate fuseseră suspendate încă din martie 2022, la o lună după invazia Moscovei asupra ţării vecine, care a dus la sancţiuni occidentale care au perturbat lanţurile de aprovizionare şi plăţile, scrie Agerpres.

Acordul, prin care Hyundai a vândut 100% din fabrica sa grupului rus AGR Automotive Group pentru suma simbolică de 140.000 de woni (97 de dolari), a inclus o opţiune de răscumpărare timp de doi ani. Această clauză expiră în ianuarie 2026.

„Nu este o situaţie în care să putem răscumpăra acţiunile”, a declarat sursa citată de Reuters, care are informaţii cu privire la discuţiile care se poartă la nivel intern în cadrul grupului Hyundai, dar care a cerut să îşi păstreze anonimatul.

Într-un comunicat de presă transmis Reuters, Hyundai a informat că „nu a fost încă luată o decizie finală cu privire la opţiunea de răscumpărare”.

Deşi sursa nu a detaliat motivele specifice pentru care Hyundai nu a putut acţiona în privinţa opţiunii de răscumpărare, ea a indicat conflictul în curs din Ucraina.

În timp ce preşedintele SUA, Donald Trump, a făcut din încheierea războiului o prioritate absolută a administraţiei sale şi face presiuni asupra Kievului şi Moscovei să ajungă la un acord de pace, luptele continuă, iar sancţiunile SUA şi UE împotriva Rusiei rămân în vigoare.

„Războiul ar trebui să se termine”, a spus sursa.

Nu este clar dacă nerespectarea termenului limită din ianuarie ar duce la renunţarea definitivă a Hyundai la dreptul său de răscumpărare sau dacă compania ar putea negocia o prelungire a opţiunii.

În condiţiile în care era în joc reputaţia lor şi sancţiunile occidentale făceau imposibilă menţinerea în funcţiune a fabricilor producătorilor auto străini, majoritatea s-au retras de pe piaţa rusă.

Când şi-a vândut activele ruseşti în 2024, Hyundai a informat că va suporta o pierdere de 287 de miliarde de woni din cauza tranzacţiei.

O parte din producătorii străini, precum Hyundai, şi-au vândut fabricile unor jucători ruşi pentru sume simbolice şi au convenit asupra opţiunilor de răscumpărare în termene fixe, în speranţa că într-o zi vor reveni.

Majoritatea acestor fabrici asamblează acum maşini chinezeşti sub mărci ruseşti, însă fabrica Hyundai produce vehicule sub marca Solaris, care anterior era numele unui model popular produs de producătorul auto coreean pentru piaţa rusă.

Compania japoneză Mazda Motor a fost prima care şi-a pierdut drepturile de răscumpărare în octombrie, când a decis să nu îşi exercite opţiunea de a răscumpăra 50% din fabrica sa rusească de la fostul partener Sollers.

Renault, Ford, Nissan şi Mercedes-Benz au la rândul lor opţiuni de răscumpărare care expiră între 2027 şi 2029. Toyota şi Volkswagen şi-au vândut activele ruseşti fără niciun drept de răscumpărare.

Înainte de plecarea din Rusia, fabrica Hyundai din Sankt Petersburg era una dintre cele mai mari fabrici auto ruseşti, cu capacitatea de a produce anual peste 200.000 de vehicule Hyundai şi Kia. De asemenea, Hyundai şi Kia, în care Hyundai deţine o participaţie de aproximativ 35%, erau cei mai mari jucători străini de pe piaţa rusă înainte de războiul din Ucraina. Împreună, au vândut peste 400.000 de maşini în 2019, reprezentând aproximativ 23% din totalul vânzărilor de maşini noi şi depăşind cel mai mare producător auto din Rusia, Avtovaz. Aproximativ jumătate din acest volum a fost produs pe plan intern, la uzina din Rusia.

Sectorul auto din Rusia, considerat cândva una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa, a arătat semne timide de redresare în acest an. Piaţa rusească este acum dominată de firmele chineze, care au vândut aproape un milion de maşini în Rusia în 2024, din vânzări totale de 1,57 milioane de unităţi.