IAA Munchen 2023 devine „mai internațional”: Expozanții din afara Germaniei, cu 17% mai mulți

Ediția din 2023 a expoziției auto IAA Munchen va avea loc la începutul lunii septembrie și va avea la start mulți expozanți asiatici, îbn special din China.
Robert Stan - D, 16 iul. 2023, 09:46
IAA Munchen 2023 devine „mai internațional”: Expozanții din afara Germaniei, cu 17% mai mulți

Mai sunt doar câteva săptămâni până la o nouă ediție a expoziției auto internaționale de la Munchen – Internationale Automobil-Ausstellung (IAA), unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel din lume. În perioada 4 – 10 septembrie, frumosul oraș bavarez va găzdui pentru a doua oară IAA după ce acest eveniment marcant pentru industria auto a fost mutat de la Frankfurt.

Ca și acum doi ani, la ediție din 2021, organizatorii mizează pe un concept aparte în care sunt îmbinate, dincolo de mașini, multe dintre soluțiile de mobilitate moderne, de la trotinete, biciclete și motociclete până la aparate de zbor autonome. În plus, este așteptat un număr mare de companii din afara Germaniei, dovadă a importanței acestui eveniment pentru producătorii auto din alte state.

Ba chiar, la ediția din 2023 sunt așteptate foarte multe firme asiatice care încearcă să își facă loc pe cea mai mare piață europeană – Germania – odată cu asaltul mărcilor auto chineze asupra întregului continent. De altfel, președintele VDA (Asociația Germană a Industriei Auto), Hildegard Müller – o „veterană” a lumii afacerilor care a deținut chiar și funcția de ministru de stat în Cancelaria Federală – a declarat recent că la IAA Munchen 2023 sunt așteptați cu 17% mai mulți expozanți din afara țării decât la ediția anterioară din 2021 (IAA Munchen se desfășoară, ca și în perioada organizării evenimentului la Frankfurt, o dată la doi ani, în alternanță cu expoziția auto de la Paris).

„Ediția de anul acesta va avea mai mult succes decât IAA Mobility din urmă cu doi ani, în 2021″, consideră Hildegard Müller mizând în special pe numărul mai mare de companii din afara Germaniei, acum aproape egal cu cel al firmelor locale, dar mai ales pe entuziasmul expozanților asiatici. Conform șefei VDA, la ediția din acest an, 40% dintre companii provin din Asia, în special din China. Numărul expozanților chinezi este chiar de peste două ori mai mare decât acum doi ani.

Datele organizatorilor arată că „internaționalizarea” evenimentului este evidentă, țările cu cel mai mare număr de expozanți fiind Germania, urmată de China, Statele Unite, Austria, Coreea de Sud și Franța.

Un detaliu important cu privire la IAA Munchen 2023 este viziunea organizatorilor asupra unui eveniment care trebuie să se adreseze tutror celor care caută soluții de mobilitate. Astfel, pentru Hildegard Müller automobilul va rămâne în continuare în centrul mobilității pentru mulți oameni, dar va fi „doar un mijloc de transport printre multe altele”. Pentru șefa VDA tranziția prin care trece industria transporturilor de orice fel reprezintă un puzzle din multe piese, în care „nu toate piesele se potrivesc”. În acest context, expoziția auto germană urmărește să adune laolaltă unele dintre aceste piese ale puzzle-ului și să le pună în ordine.

Potrivit celor de la centrul expozițional Messe Munchen, în 2021 peste 400.000 de vizitatori din 95 de țări au participat la prima ediție a IAA Mobility. Stefan Müller, directorul executiv al Messe Munchen, nu a dorit să facă o prognoză pentru ediția din acest an a evenimentului, însă a menționat că se așteaptă ca rezultatul ediției de acum doi ani să fie depășit.

Totodată, Hildegard Müller, șefa VDA, ia și măsuri pentru a gestiona eventualele proteste ale ecologiștilor și perturbări ale IAA. Conform acesteia, în prezent lucrează împreună cu poliția și autoritățile la un concept de securitate care să nu ducă însă către izolarea evenimentului.

„Acest eveniment este deschis și caută dialogul. Inovația este cu adevărat benefică doar atunci când este acceptată de societate”, consideră Müller. E însă bine de știut că în zona Messe Munchen, acolo unde se vor afla oficialii companiilor din industria auto, invitații lor, jurnaliștii și specialiștii, accesul va fi restricționat. Publicul larg va avea posibilitatea să vadă toate noutățile expuse în standuri amplasate în zona centrală a orașului.

Citește și:
– A început expoziția auto IAA Mobility din Munchen. Premiere la Mercedes, Renault, Dacia, Smart, Hyundai, Kia
– Ce nu s-a văzut la IAA: Activiștii pentru mediu au blocat traficul și au acuzat autoritățile

Te-ar mai putea interesa și
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro necesare în fiecare an pentru investiţii în locuinţe şi infrastructură (analiză)
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro ...
Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu îşi mai poate permite să ignore impactul economic al încălzirii globale,......
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Zero Gravity Center, un nou concept de leisure construit în jurul primului simulator de zbor indoor din România, se deschide ...
Cea mai mare baterie de stocare a energiei din România: s-a semnat finanțarea pentru BESS Gura Ialomiței faza a doua: 500 MWh în total
Cea mai mare baterie de stocare a energiei din România: s-a semnat finanțarea pentru BESS Gura Ialomiței faza a doua: ...
Aukera, platforma paneuropeană de stocare a energiei în baterii și energie din surse regenerabile, anunță astăzi semnarea ...
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele cinci ...