Iată joburile plătite cu 1.000 de euro pe lună în România pentru care se fac acum angajări

Dezvoltator de iPhone în Iaşi, PHP senior developer în Râmnicu-Vâlcea sau business consultant la Vodafone sunt câteva dintre posturile pentru care se fac acum angajări şi pentru care se oferă un salariu lunar de 1000 de euro. Ce exigenţe au angajatorii de la candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă, dar şi cum îi ofertează, într-un material ECONOMICA.NET.
Economica.net - joi, 29 nov. 2012, 22:08
Iată joburile plătite cu 1.000 de euro pe lună în România pentru care se fac acum angajări

Citeşte în ECONOMICA.NET lista locurilor de muncă din România pentru care se angajează în această perioadă şi se oferă şi 1000 de euro lunar, potrivit informaţiilor publicate de cele mai mari site-uri de recrutare online din România.

Firma Web Business SRL din Iaşi caută în această perioadă doi oameni care să performeze pe postul de Php Web Developer & Android – Iphone Developer. Dacă ai cunoştinţe în următoarele zone de expertiză: (x)Html, CSS, Php 5.x, Mysql 5.x, Javascript, Ajax, Android dev, iPhone dev, jQuery, Smarty, Zend, DAO, MVC, atunci ai şanse mari să intri în vizorul angajatorilor pentru acest post. Angajatorii promit să îţi ofere salariu lunar de 1000 de euro, program flexibil şi mediu de lucru relaxat.
Amănunte găseşti aici.

Firma TechLab Five din Râmnicu Vâlcea caută în această perioadă doi oameni care să performeze ca PHP senior developer. Candidaţii potriviţi pentru aceste posturi au experienţă în framework-uri şi tool-uri PHP: symfony, CakePHP, Zend Framework, au experienţă de lucru cu framework-uri JavaScript: Prototype, jQuery şi mai au şi cunoştinţe mySQL. Funcţie de cunoştinţele candidaţilor, ei vor fi remuneraţi cu salarii nete lunare între 1000 de euro şi 1500 de euro, potrivit anunţului de recrutare pe care-l găsiţi aici. Candidaţii selectaţi pentru aceste post vor primi primă de relocare în Râmnicu Vâlcea şi bonusuri de performanţă. Informaţii suplimentare găsiţi aici.

 

O firmă de recrutare caută în această perioadă şase programatori cu expertiză în Php Zend, mysql, C++, baze de date, .Net, Java, care să lucreze în regim de colaborare pentru proiecte de programare de la clienţi. Pe lângă expertiza tehnică, ei mai trebuie să aibă IQ peste medie şi rezistenţă la stres. Programatorii seniori sunt remuneraţi cu salarii lunare de 1000 de euro, potrivit anunţului de recrutare care poate fi consultat aici.

O firmă recrutează în această perioadă trei oameni pe postul de business consultant Voldafone în Bucureşti, Iaşi, Bacău. Te califici pentru acest post dacă ai absolvit o facultate, ai experienţă în vânzări directe, ştii să operezi un PC, eşti un bun comunicator şi negociator. Candidaţii interesaţi de acest post sunt ofertaţi cu un venit mediu lunar de 1000 de euro, contract de muncă pe perioadă nedeterminată, program intens de training, plan de avansare în carieră, maşină de serviciu, laptop. Detalii găsiţi aici.

O compania de training angajează un trainer de limba germană în Bucureşti. Candidatul potrivit pentru acest post a absolvit facultatea de profil şi are experienţă în predarea cursurilor de limbă germană adulţilor. Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii lunare începând de la 400 de euro net şi care pot ajunge la 1000 de euro net, funcţie de numărul de ore efectuate, precum şi cu bonusuri la fiecare şase luni, funcţie de performanţe. Detalii găsiţi aici.

Firma Autoboca Rent a Car caută trei oameni potriviţi pentru postul de director de agenţie în Braşov, Cluj, Sibiu. Candidaţii care se califică la acest post au permis de conducere categoria B, au studii superioare, au cunoştinţe medii de limba engleză, au cunoştinţe bune de Office, au experienţă în vânzări/marketing, sunt dispuşi să plece în deplasări şi să lucreze în zilele de sâmbătă şi duminică. Candidaţii interesaţi de post sunt ofertaţi cu pachete salariale care pornesc de la 300 de euro şi ajung la 1000 de euro lunar. Detalii găsiţi aici.

Te-ar mai putea interesa și
Kârgâzstanul a blocat de astăzi funcționarea TikTok, pentru a proteja sănătatea copiilor. Organizațiile neguvernamentale denunță cenzura impusă de Guvern
Kârgâzstanul a blocat de astăzi funcționarea TikTok, pentru a proteja sănătatea copiilor. Organizațiile neguvernamentale ...
Aplicaţia TikTok nu mai funcţionează începând din această joi în Kârgâzstan, la cererea serviciilor de securitate ale acestei ţări din Asia Centrală, care au justificat-o prin necesitatea......
Daniela Dărăban (ACUE): Eficienţa energetică rămâne cel mai bun combustibil pe care această ţară îl are, după care vorbim de investiţii în noi resurse
Daniela Dărăban (ACUE): Eficienţa energetică rămâne cel mai bun combustibil pe care această ţară îl are, după ...
Eficienţa energetică reprezintă cel mai bun combustibil şi abia apoi vorbim despre investiţii în noi resurse, iar în ...
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Perioada Sărbătorii de Paște este unul dintre cele două evenimente importante din perspectivă religioasă ce pot reprezenta ...
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Interesul românilor pentru reducerea consumului de energie a crescut semnificativ în ultima perioadă, circa 80% dintre ...