ICCJ a început atacarea în instanță a Guvernului pentru amânarea plății unor drepturi salariale restante către magistrați. Banii au fost redirecționați, după ce au fost prevăzuți inițial în buget

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus vineri o plângere prealabilă la Guvern şi Ministerul Finanţelor, prima etapă în demersul de a ataca în instanţă decizia guvernanţilor de amânare a plăţii unor drepturi salariale restante către magistraţi, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 17:54
ICCJ a început atacarea în instanță a Guvernului pentru amânarea plății unor drepturi salariale restante către magistrați. Banii au fost redirecționați, după ce au fost prevăzuți inițial în buget

Textul plângerii prealabile a fost postat vineri de judecătorul Alin Ene, membru al CSM şi un susţinător al şefei Înaltei Curţi, Lia Savonea.

Proiectul de buget transmis în Parlament de Ministerul Finanţelor prevedea aproape 5 miliarde de lei (1 miliard de euro) pentru Înalta Curte în 2026, o creştere de circa 50% faţă de anul precedent. Fondurile suplimentare erau destinate achitării unor drepturi salariale restante către magistraţi, rezultate din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti.

Guvernanţii au decis însă ca o parte din aceste plăţi să fie amânate, iar banii să fie redirecţionaţi către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei promovat de PSD.

„Solicităm ca, prin prezenta plângere prealabilă, să procedaţi la: punerea la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a tuturor fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi salariale restante; emiterea actelor administrative şi efectuarea tuturor demersurilor bugetare necesare pentru includerea/ alocarea integrală a sumelor solicitate necesare achitării drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul; comunicarea unui răspuns expres, motivată în fapt şi de drept, în termenul legal”, se arată în plângerea semnată de Lia Savonea.

Instanţa supremă susţine că refuzul Guvernului de alocare a sumelor necesare pentru plata titlurilor executorii către magistraţi este unul ”nejustificat”, iar prin această decizie Executivul şi-a încălcat propriul cadru normativ, prin care a stabilit plata eşalonată, începând cu anul 2018, a acestor restanţe.

Înalta Curte mai spune că, dacă plângerea sa nu va fi soluţionată favorabil, îşi rezervă dreptul de a da în judecată Guvernul, la instanţa de contencios administrativ, şi va cere daune inclusiv de la persoanele „care au contribuit la menţinerea refuzului de soluţionare a cererii”.

„În caz de nesoluţionare favorabilă a prezentei plângeri prealabile, ne rezervăm dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul Legii nr. 554 /2004. Persistarea în această conduită de refuz nejustificat va angaja nu doar răspunderea autorităţilor publice sesizate, ci şi răspunderea persoanelor care au contribuit la menţinerea refuzului de soluţionare a cererii, urmând a solicita în faţa instanţei obligarea acestora la plata despăgubirilor în solidar cu autoritatea publică pentru prejudiciul cauzat prin întârziere. În plus, în ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată, vom solicita aplicarea mecanismelor coercitive prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv penalităţi, amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei”, se mai spune în plângere.

De altfel, Înalta Curte ameninţase încă de săptămâna trecută că va acţiona Guvernul în instanţă şi acuza Executivul că ignoră decizii judecătoreşti definitive.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act cu îngrijorare de atitudinea Guvernului României, care în mod constant şi sistematic a adoptat măsuri cu efect de restrângere şi afectare a drepturilor judecătorilor, începând cu intervenţiile asupra regimului pensiilor şi continuând, în prezent, cu ignorarea obligaţiilor legale de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive. Această evoluţie nu este una izolată. Ea reflectă o practică ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor statului de drept. Executarea hotărârilor judecătoreşti nu este opţională. Executarea nu poate fi amânată, reinterpretată sau făcută discreţionar. Atunci când obligaţiile stabilite prin hotărâri definitive sunt, în mod repetat, supuse unor mecanisme de reeşalonare unilaterală, prin care statul, în calitate de debitor, îşi arogă dreptul de a decide singur când şi cum îşi execută propriile obligaţii, vorbim despre un comportament incompatibil cu ordinea juridică”, declara ICCJ.

Aceste restanţe salariale au apărut după ce, în anul 2023, Instanţa supremă, condusă la acea vreme de Corina Corbu, şi Parchetul General, condus de Alex Florenţa, au decis să crească salariile judecătorilor şi procurorilor cu 25%, pentru a se alinia unor decizii luate de instanţele judecătoreşti. Decizia de majorare se aplică retroactiv, începând cu anul 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice PFAS în unele dintre tigăile sale antiaderente. Trei organizații de......
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend ...
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...