ICCJ menține decizia de suspendare a executării pedepesei de șapte ani de închisoare de către omul de afaceri Puiu Popoviviu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia făcută de procurorii DNA împotriva deciziei prin care a fost suspendată executarea condamnării de 7 ani închisoare primită în 2017 de omul de afaceri Puiu Popoviciu pentru fapte de corupţie, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 iun. 2023, 16:30
ICCJ menține decizia de suspendare a executării pedepesei de șapte ani de închisoare de către omul de afaceri Puiu Popoviviu

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, privind pe condamnatul Gabriel Aurel Popoviciu. (…) Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la finalul lunii mai, suspendarea executării condamnării de 7 ani închisoare primită în 2017 de omul de afaceri Puiu Popoviciu pentru fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

Instanţa i-a admis în principiu lui Popoviciu o cerere de revizuire, a suspendat executarea pedepsei şi a dispus rejudecarea dosarului.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a primit pe 2 august 2017 o condamnare definitivă de 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”.

El a plecat din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind localizat în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze.

Iniţial, el a fost reţinut la Londra, însă a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline.

Ulterior, în 2021, Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins definitiv cererea României de extrădare a omului de afaceri, judecătorii britanici motivând că Popoviciu nu a fost judecat de un tribunal imparţial în România şi a ”suferit o negare completă” a drepturilor sale la un proces corect, aşa cum sunt ele protejate prin articolul 6 al CEDO.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...