ICCJ menţine sechestrul de trei miliarde de lei la rafinăria Petromidia. Decizia e definitivă

La începutul lunii mai, DIICOT a pus sechestru pe rafinăria Petromidia, precum şi pe bunurilor mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.

Cele trei companii au atacat măsura luată de procurori, solicitând ridicarea sechestrului, însă instanţa supremă le-a respins vineri cererea.

Iniţial, procurorii au pus sub acuzare 14 persoane în acest dosar, printre care se află Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu şi acţionar în compania Rompetrol; Alexandru Nicolcioiu, directorul de producţie al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), Adrian Constantin Volintiru, fost preşedinte AVAS; cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart. Acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru patru foşti miniştri – Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

Procurorii susţin că, în anul 1998, Dinu Patriciu şi Sorin Marin, împreună cu cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart, au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare. La acest grup au aderat ulterior Florin Eric Chiş (cu dublă cetăţenie română şi israeliană), Alexandru Nicolcioiu, Adrian Volintiru, precum şi persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup.

Gruparea urmărea să obţină dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză; neplata obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor; ascunderea obiectului sau a sursei impozabile; stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme; însuşirea, traficarea sau folosirea în interes personal a acestor sume de bani.

Această activitate a culminat cu iniţierea, promovarea şi adoptarea de către Guvernul Adrian Năstase a OUG 118/2003 prin care SC Rompetrol Rafinare a fost ‘iertat’ de plata sumei de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, ce reprezentau obligaţii bugetare restante, sumă pe care însă membrii grupului au folosit-o în interesele proprii sau în interesele societăţilor din grupul Rompetrol, care au înregistrat profituri substanţiale şi care au fost apoi externalizate, datoria fiind transformată în obligaţiuni de stat, cu posibilitatea răscumpărării în şapte ani.