IEA cere mai multe investiţii în energie curată pentru a ajunge la emisii zero în 2050

 Investiţiile în energie urmează să înregistreze o revenire de aproape 10% în 2021, pe măsură ce lumea iese din pandemia de COVID-19, însă chiar şi aşa nivelul cheltuielilor pentru energie curată este insuficient pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu, a apreciat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Reuters.
AGERPRES - mie, 02 iun. 2021, 09:24
IEA cere mai multe investiţii în energie curată pentru a ajunge la emisii zero în 2050

IEA se aşteaptă ca investiţiile globale în energie să ajungă la 1.900 de miliarde de dolari în acest an, recuperând o mare parte din scăderea provocată anul trecut de pandemie şi continuând o tranziţie spre electricitate. 2021 este pe cale să devină al şaselea an consecutiv în care investiţiile în electricitate le vor devansa pe cele în petrol şi gaze.

Potrivit estimărilor IEA, investiţiile globale în electricitate vor creşte cu 5% în acest an până la un nivel record de peste 820 miliarde de dolari, iar din cele 530 de miliarde de dolari alocate pentru noi capacităţi de generare, aproximativ 70% vor fi direcţionate spre regenerabile. Comparativ, investiţiile în segmentul upstream de petrol şi gaze se vor ridica la 350 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că vor fi în continuare sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei.

„Revenirea investiţiilor în energie este un semn încurajator şi mă bucur să văd că un procent mai mare este alocat pentru regenerabile. Însă este nevoie să fie mobilizate resurse mult mai mari în tehnologiile din domeniul energiei curate pentru a pune lumea pe traiectoria spre emisii zero în 2050”, a declarat directorul general al IEA, Fatih Birol, în avanpremiera publicării raportului World Energy Investment. Potrivit lui Fatih Birol, investiţiile în energie curată trebuie să se tripleze până în 2030.

Luna trecută, IEA a lansat un avertisment dur către industria energetică, subliniind că investitorii nu ar trebui să finanţeze noi proiecte în petrol, gaze naturale şi cărbune dacă lumea vrea să ajungă la zero emisii de carbon până în 2050.

Marţi, IEA a avertizat că investiţiile în cărbune ar urma să înregistreze o creştere anuală de 9% în 2021, după o cădere semnificativă anul trecut, ceea ce înseamnă că acest combustibil fosil nu a dispărut încă din peisaj.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Val de dizolvări de firme: Peste 37.000 de companii și-au închis porțile în opt luni
Val de dizolvări de firme: Peste 37.000 de companii și-au închis porțile în opt luni
Datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, faţă de 36.171......
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
România rămâne cel mai mare producător european de nuci, la mare distanță de Franța. Pentru anul acesta producția ...
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii ...
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – A0
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – ...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, care este și prim-vicepreședinte PNL Ilfov, ...