IEA: Emisiile de metan din sectorul energetic sunt cu 70% mai mari decât cifrele oficiale

23 02. 2022
poluare

Potrivit unui raport intitulat Global Methane Tracker 2022, emisiile de metan care au legătură cu sectoarele petrolului, gazelor naturale şi carbonului au crescut cu 5% anul trecut. Raportul cuantifică, în premieră, contribuţiile industriei cărbunelui la această problemă, care potrivit IEA depăşesc emisiile de metan ale altor combustibili fosili, cu 42 milioane de tone, urmate de cele ale sectoarelor petrolului şi gazelor naturale, la 41 milioane de tone respectiv 39 milioane de tone.

IEA estimează că, dacă în 2021 toate scurgerile de metan, care au legătură cu operaţiunile din sectorul energetic, ar fi putut fi recuperate şi ulterior vândute, piaţa ar fi beneficiat de 180 de miliarde metri cubi de gaze naturale suplimentare, adică echivalentul gazelor naturale utilizate de sectorul electric din Europa.

„Dacă până la finele acestui deceniu putem reduce cu 30% emisiile de metan care au legătură cu activitatea omului, impactul asupra creşterii temperaturii până în 2050 ar fi similar cu trecerea tuturor autoturismelor, camioanelor, avioanelor şi navelor din lume la tehnologii cu emisii zero”, a declarat economistul şef al IEA, Tim Gould.

La conferinţa pentru climă de la Glasgow, peste 100 de ţări s-au alăturat eforturilor SUA şi UE de reducere a emisiilor de metan cu 30% până în 2030, comparativ cu nivelul din 2020.

Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, devansat doar de dioxidul de carbon din punctul de vedere al contribuţiei globale la schimbările climatice. Este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea climatică actuală. De asemenea, metanul contribuie în mod semnificativ la formarea ozonului troposferic, un puternic poluant atmosferic care cauzează probleme grave de sănătate.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.