IEA: Exploatarea zăcămintelor de şist în SUA va trimite unde de şoc pe piaţa mondială a petrolului

Dezvoltarea explozivă a exploatării zăcămintelor de şist în SUA va trimite unde de şoc pe piaţa mondială a petrolului, în următorii cinci ani, favorizând rafinăriile americane, în timp ce OPEC nu va mai fi principalul motor al creşterii ofertei, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA).
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 19:41
IEA: Exploatarea zăcămintelor de şist în SUA va trimite unde de şoc pe piaţa mondială a petrolului

Creşterea ofertei de petrol va fi asigurată în proporţie de 40% de America de Nord, până în 2018, în timp ce contribuţia OPEC la această majorare va scădea la 30%, anticipează IEA, transmite Bloomberg.

Agenţia a redus estimarea referitoare la cererea mondială de carburanţi, pentru următorii patru ani, şi prognozează că în acest an consumul din economiile emergente îl va depăşi pe cel din statele dezvoltate.

„Şocul ofertei, creat de creşterea producţiei de petrol în America de Nord, va avea în următorii cinci ani un impact asupra pieţei similar cu cel al creşterii cererii în China, în ultimii 15 ani”, se arată într-un raport al IEA publicat marţi.

Exploatarea zăcămintelor de şist din SUA, care conferă ţării cel mai ridicat nivel de independenţă energetică din ultimele două decenii, creează o reacţie în lanţ în transportul, procesarea şi stocarea petrolului, care ar putea escalada întrucât şi alte state încearcă să imite acest model, potrivit agenţiei.

Contractele futures pentru ţiţei cu termen în 2018 sunt mai ieftine decât preţurile curente, indicând aşteptările de creştere a ofertei şi de cerere scăzută.

Petrolul Brent cu livrare în 2017 este cu circa 12 dolari mai ieftin decât în cazul contractelor pe o lună, la bursa ICE Futures Europe.

Astfel, cotaţia petrolului Brent cu livrare în iunie este de circa 102,6 dolari pe baril, în timp ce cotaţia contractelor cu livrare în decembrie 2017 este de 90,39 dolari pe baril.

Cererea globală de petrol va creşte cu 6,1 milioane de barili pe zi, respectiv cu 6,7%, la 96,7 milioane barili pe zi, până în 2018, odată cu redresarea economică. Estimarea este însă mai mică decât cea inclusă în raportul precedent al IEA.

Te-ar mai putea interesa și
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele privind creșterea economică sau inflația, documentul descrie ceva mai......
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...