IEA spune că iarna 2023-2024 ar putea fi mai dificilă decât cea care urmează

Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, a avertizat miercuri că iarna 2023-2024 ar putea fi chiar mai dificilă decât cea care urmează în ceea ce priveşte preţurile la gaze, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 12 oct. 2022, 14:57
IEA spune că iarna 2023-2024 ar putea fi mai dificilă decât cea care urmează

„Următoarea iarnă ar putea fi inclusiv mai dificilă decât aceasta. Trebuie să începem deja să ne pregătim pentru următoarea iarnă”, a spus Birol la sosirea la un consiliul informal al miniştrilor Energiei din ţările Uniunii Europene, care are loc la Praga.

El nu a respins în mod direct posibilitatea introducerii unui plafon pentru preţul importurilor de gaze în UE, aşa cum propun 17 state state, printre care Belgia, Franţa, Italia, Polonia sau Spania, dar la care se opun Germania, Ţările de Jos, Estonia, Austria sau Ungaria.

„Dacă se va introduce, ar trebui să fie la un nivel la care Europa să nu utilizeze avantajul său pe pieţele internaţionale, în special anul viitor, când pieţele vor fi şi mai presate”, a spus oficialul IEA.

Ţările care susţin această măsură cred că este esenţial ca UE să-şi arate importanţa pe piaţa globală, fiind un mare cumpărător internaţional, în timp ce statele care o resping consideră că poate compromite securitatea aprovizionării şi că este mai bine să se negocieze cu furnizori fiabili.

Este poziţia pe care o susţine şi secretarul german de stat pentru Acţiuni Climatice, Sven Giegold, care a semnalat că dezbaterea privind un plafon pentru preţul gazelor „este confuză”, pentru că vorbeşte despre diferite opţiuni şi, în plus „puţină lume cere un plafon simplu pentru gazul natural lichefiat”.

„Experţii sunt de acord că piaţa de GNL este globală şi dacă limităm preţul gazului la un nivel destul de scăzut nu vom primi niciun gaz”, a spus el, pentru ca ulterior să semnaleze că este diferit cazul gazoductelor, pentru că există o relaţie între piaţa spot şi piaţa pe termen lung şi „problema este găsirea unei forme de a decupla aceste două preţuri”.

„Situaţia este mult mai bună decât credeam în primăvară că va fi. Există problema preţurilor, dar e secundară”, a spus, la rândul său, ministrul estonian al Energiei, Riina Sikkut.

„Trebuie să vorbim cu furnizorii noştri de încredere, de la Norvegia la Statele Unite sau Qatar, pentru că acestea sunt ţările care pot atenua presiunea pe securitatea aprovizionării şi pe partea de preţuri, şi este pasul logic care trebuie făcut primul”, a afirmat şi ministrul austriac de resort, Leonore Gewessler.

La rândul său, ministrul Petrolului şi Energiei din Norvegia, Terje Aasland, a declarat că ţara sa ‘nu recomandă un plafon pentru preţul gazelor”.

„Cred că soluţia este construirea unui cadru comercial. Sugestia noastră este să continue discuţiile”, a subliniat oficialul norvegian.

Oricum, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei a semnalat că este fundamentală „solidaritatea între ţările UE” pentru a face faţă crizei gazelor.

„Dacă eşuăm în acest test, implicaţiile ar putea merge mult mai departe decât sectorul energetic”, a punctat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
Lucrările la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ultimul aflat în construcție, au ajuns la 85%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare......
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și îndeamnă pasagerii să-și recupereze banii de la procesatorul de plăți
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și ...
Compania aeriană Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările pentru care Netopia nu a decontat banii, ...
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii doresc o tranziţie energetică care să reducă costurile, să crească autonomia şi să aducă beneficii pentru ...
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată Europa
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată ...
Trei curse aeriene din sau către Italia au fost nevoite să îşi modifice traseele joi, în urma unor alerte privind prezenţa ...