IEA: Tensiunile comerciale globale vor afecta cererea de ţiţei în 2019

Cererea globală de petrol se va reduce anul acesta, din cauza înrăutăţirii perspectivelor comerţului mondial, dar creşterea ar urma să se redreseze anul viitor datorită ţărilor în curs de dezvoltare şi a măsurilor de stimulare, se arată într-un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
Economica.net - vin, 14 iun. 2019, 10:55
IEA: Tensiunile comerciale globale vor afecta cererea de ţiţei în 2019

Organizaţia cu sediul la Paris şi-a revizuit în scădere cu 100.000 barili estimările pe 2019 privind cererea globală de petrol, la 1,2 milioane de barili pe zi (bpd), dar se aşteaptă la majorarea cererii până la 1,4 milioane bpd în 2020.

„Cererea de ţiţei este afectată de înrăutăţirea perspectivelor comerţului mondial şi de scăderea încrederii în economie. Evoluţia în primul semestru al anului a fost afectată de încetinirea industriei petrochimice în Europa şi de creşterea atenuată a cererii de benzină şi motorină în SUA”, se arată în raportul lunar al IEA.

Cotaţia barilului de petrol la crescut cu peste 4%, după ce atacurile care au avariat două petroliere în Golful Oman au relansat îngrijorările cu privire la un conflict în această regiune crucială pentru piaţa mondială a petrolului.

Joi, Flota a V-a SUA, cu baza în Bahrein, a anunţat că două nave au cerut asistenţă în urma unui atac în apele Golfului Oman. Ulterior, la Oslo, autorităţile maritime norvegiene au vorbit în mod clar de un atac, precizând că trei explozii au avut loc la bordul unui petrolier norvegian.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august a crescut joi cu 1,34 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 61,31 dolari. Miercuri, cotaţia barilului de ţiţei Brent a scăzut sub pragul de 60 de dolari, pentru prima dată de la începutul acestui an.

„Tendinţa era una mai degrabă de scădere, investitorii fiind concentraţi mai degrabă pe nivelul scăzut al cererii decât pe tensiunile geopolitice”, a explicat Geordie Wilkes, analist la Sucden, făcând aluzie la creşterea stocurilor americane de petrol în ultimele săptămâni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții avansate de simulare și instruire tactică destinate forțelor......
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...
Ce spune Bolojan despre legea salarizării
Ce spune Bolojan despre legea salarizării
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că legea salarizării, chiar dacă nu e perfectă, permite atragerea fondurilor ...