Ieftinire a carburanților, azi. Unde au ajuns prețurile

După o scumpire izolată acum patru zile, prețurile carburanților au scăzut din nou azi, astfel că iarăși benzina și motorina costă acum la fel.
Mihai Nicuţ - mar, 16 mai 2023, 10:45
Ieftinire a carburanților, azi. Unde au ajuns prețurile

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 12 mai 2023 un preț al benzinei standard de 6,40 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este tot de 6,40 lei/litrul.

Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit benzina cu patru bani pe litru și motorina cu șase bani pe litru.

Este prima modificare de preț a carburanților operată de Petrom după patru zile. Atunci, compania a scumpit  și motorina și benzina cu patru bani pe litru, după o perioadă mai lungă de ieftiniri, urmată de o stabilizare a prețurilor. Astfel, înainte de scumpirea din 12 mai liderul pieței de distribuție a carburanților ieftinise și motorina și benzina cu nouă bani pe litru, a treia ieftinire consecutivă. Scăderile de preț au venit după ce, în aprilie, prețurile crescuseră în mai multe rânduri.

Evoluția prețurilor finale la carburanți depinde de coațiile petroliere. În zona noastră, în ultimul timp au fost influențe pozitive legate de volumul ridicat al stocurilor, dar pot exista și influențe de sens contrar, cum ar fi faptul că una dintre rafinăriile din România, Petrobrazi, este oprită pentru revizia pogramată.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 75 de dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 71 de dolari, niveluri în ușoară creștere.

Cotațiile produelor petroliere au scăzut semnificativ în primul trimestru din acest an, potrivit datelor din raportul Rompetrol Rafinare Contanța, companie care operează Petromidia, cea mai mare rafinărie din țară, emis ieri.

“Media cotațiilor Platts (FOB Med Italy) exprimate în dolari (moneda de referință), a consemnat o scădere de aproape 8% pentru motorină, respectiv, 10% pentru benzină. Din cauza deprecierii leului în raport cu dolarul, cotația internațională a motorinei a scăzut, în moneda națională (RON), cu circa 4%, iar cotația internațională a benzinei, cu 6,5%, comparativ cu perioada ianuarie – martie 2022”, spune compania

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul de carburanți a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...