Ieşi afară, taxă ordinară! Ce facem de recesiune

15 08. 2014

Dacă ar fi să ne luăm după idolul tuturor finanţiştilor statului român, indiferent de culoarea politică, John Maynard Keynes, ar trebui reduse taxele.

Iată ce spune etatistul Keynes:

În perioadele de recesiune cererea agregată (cererea de consum, cea a companiilor şi cea guvernamentală, luate împreună) trebuie stimulată prin reducerea taxelor şi creşterea cheltuielilor publice.

Paranteză. L-am ales pe Keynes pentru că e singurul în care finanţiştii statului au încredere, deoarece au fost educaţi după cărţile lui. Altfel, au fost economişti care au dat răspunsuri mai bune despre recesiune.

Deci, potrivit marelui gânditor, trebuie făcute două lucruri, scăderea taxelor şi majorarea cheltuielilor publice. Să le luăm pe rând.

În teorie, scăderea taxelor ar lăsa mai mulţi bani în economie. De-aici, funcţie de taxele la care se renunţă, cele pe firme sau cele pe angajat, banii pot aprinde consumul sau pot merge în investiţii şi economisire (dacă n-am avea dobânzi real negative). 

Aşadar statul ar scoate de sub administrarea lui nişte bani pe care i-ar lăsa la mâna privatului, mult mai atent cu banii lui decât ar putea fi vreodată statul pe banii noştri.

Partea a doua, cea cu majorarea cheltuielilor publice, are multe tăişuri. Statul poate face două lucruri:

– să bage banii în consum. Şi atunci ar trebui să majoreze pensiile şi salariile bugetarilor

– să îi bage în investiţii. Şi atunci ar finanţa proiecte, de obicei, de infrastructură.

Guvernul Ponta a ales stimularea consumului, mărind pensiile şi salariile bugetarilor, printre alte măsuri care au mers spre acelaşi ţel. Şi se vede şi în economie. Consumul a crescut cu 10% în primul semestru, după ce anul trecut se apropia periculos de zero.

Pentru asta a sacrificat investiţiile – atât pe cele făcute de guvern, cât şi pe cele din fonduri europene. Unii zic ca blocarea investiţiilor guvernului n-ar fi un lucru rău. Însă populaţia se simte mai în siguranţă dacă vede un şantier de autostradă pe care se lucrează. Fie ea utilă, cum ar fi Piteşti-Sibiu, sau inutilă, cum ar fi Comarnic-Braşov. 

Întrebarea este, îşi permite guvernul să majoreze cheltuielile. E destul de riscant. Într-adevăr, deficitul bugetar este foarte mic la această oră. Dar şi încasările statului sunt foarte mici. Şi sunt mici pentru că avem o fiscalitate SUFOCANTĂ, care ne plasează an de an în rândul ţărilor din lumea a treia când vine vorba s-o şi respecţi.

Lăsaţi-l pe preşedinte să vorbească despre ai şi ale lui şi scădeţi taxele.