Igor Grosu, președintele Parlamentului moldovean: Republica Moldova nu așteaptă scurtături în procesul e aderare la UE

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, că ţara sa are toate "ingredientele" pentru a îndeplini cerinţele de aderare la Uniunea Europeană.
AGERPRES - S, 18 iun. 2022, 16:18
Igor Grosu, președintele Parlamentului moldovean: Republica Moldova nu așteaptă scurtături în procesul e aderare la UE

El a fost întrebat, în conferinţa comună de presă cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, când crede că Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

„Nu am să pun un orizont, dar ştiu un lucru – noi nu aşteptăm scurtături, să ni se ofere să ardem etape. Noi ştim că trebuie să facem totul ca la carte. Noi trebuie să consolidăm instituţiile noastre, să demonstrăm rezilienţă, în special în crize, pentru că atunci vezi cât de sustenabil este statul prin instituţiile tale. Avem reforme şi angajamente foarte clare în proces: reforma justiţiei, combaterea corupţiei, asigurarea securităţii energetice. Toate lucrurile acestea sunt pe ordinea de zi. Noi o să ne mişcăm repede, nu în detrimentul calităţii, bineînţeles. O să apelăm neapărat la experienţa colegilor, dânşii au parcurs deja şi au învăţat lecţiile, vrem să preluăm din această experienţă. Cu alte cuvinte, noi la Chişinău avem toate ingredientele pentru a ne mişca repede, avem o majoritate parlamentară, avem Guvern, Preşedinţia susţine toate aceste reforme. Acum totul va depinde de noi, cât de repede ne mobilizăm, iar eu vă garantez că lucrurile se vor mişca repede, bineînţeles ţinând cont de toate rigorile şi standardele internaţionale”, a spus Igor Grosu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat că, până în prezent, nu există vreun stat care să se împotrivească primirii de către Republica Moldova, Ucraina şi Georgia a statutului de ţară candidat la UE.

„Este un vot până la urmă şi cu conotaţii politice. Săptămâna viitoare, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu, o să particip la Bruxelles, cu câteva ore înainte de votul în ceea ce priveşte Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, la o întâlnire cu toţi prim-miniştrii social-democraţi şi cu toţi comisarii europeni social-democraţi, unde sunt ferm convins că va fi o decizie de susţinere în primul şi în primul rând a Republicii Moldova, şi a Ucrainei, şi a Georgiei de candidaţi pentru aderarea la UE. Până atunci avem discuţii cu ceilalţi lideri europeni, în primul rând cei din familia social-democrată marea majoritate, şi cu ambasadorii în România. Până acum nu au existat alte opinii decât cele de susţinere pentru cele trei state”, a precizat Ciolacu.

La rândul său, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a subliniat că este important ca Republica Moldova să primească statutul de ţară candidat la UE fără condiţionalităţi.

„E datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că niciun stat, săptămâna viitoare, nu se va opune şi este important să fie statut de stat candidat fără condiţionalităţi, pentru că ştim foarte bine că limbajul de la Bruxelles de multe ori este mai complicat şi trebuie să ne asigurăm că nu există niciun fel de virgulă, niciun fel de condiţionalitate. Mai avem o săptămână să ne asigurăm de acest lucru şi sigur că şi din partea partidului meu, reprezentanţii PPE în Parlamentul European, şi din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor se vor face toate eforturile să ne asigurăm că nu vor exista probleme săptămâna viitoare”, a subliniat Cîţu.

Vineri, Comisia Europeană a recomandat ca Republica Moldova şi Ucraina să primească statutul de ţară candidată la aderarea la UE. De asemenea, CE a anunţat că Georgia trebuie să îndeplinească anumite condiţii înainte de a i se putea acorda statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Acest aviz va fi discutat în cadrul Summitului UE din 23 – 24 iunie, iar liderii celor 27 de state membre vor trebui să dea undă verde în unanimitate.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă scumpire a carburanților în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 24 februarie
Nouă scumpire a carburanților în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 24 februarie
Carburanții auto s-au scumpit din nou azi la stațiile de distribuție, pentru a cincea oară în această lună....
Autostrăzi prioritare la construit în 2026. Provincia istorică a României către care se îndreaptă toate privirile
Autostrăzi prioritare la construit în 2026. Provincia istorică a României către care se îndreaptă toate privirile
Bugetul pe anul 2026 va ține cont și de relansarea economică, iar infrastructura rutieră are un rol important, anunță ...
Daune de milioane de euro și riscuri tot mai complexe: cum se schimbă asigurările pentru companii în România
Daune de milioane de euro și riscuri tot mai complexe: cum se schimbă asigurările pentru companii în România
Creșterea investițiilor în infrastructură, industrializare și energie verde schimbă radical profilul daunelor din asigurările ...
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus 1,8 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în 2025, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141. Deficit de 58 de ori mai mic în 2025 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus 1,8 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în 2025, efect direct al eliminării ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale ...