IGPF: În zece luni de la intrarea în Schengen martitim și aerian au fost realizate peste 1.400.000 de verificări în aplicaţia eDAC și au fost depistate 877 de infracțiuni

Peste 1.400.000 de verificări în aplicaţia eDAC au fost efectuate de poliţiştii de frontieră pe aeroporturile din întreaga ţară, în cele zece luni de la aderarea României la Spaţiul Schengen cu frontiera aeriană şi maritimă, fiind înregistrate 877 de infracţiuni şi 894 de contravenţii în valoare de 1.705.050 de lei.
AGERPRES - S, 08 feb. 2025, 14:18
IGPF: În zece luni de la intrarea în Schengen martitim și aerian au fost realizate peste 1.400.000 de verificări în aplicaţia eDAC și au fost depistate 877 de infracțiuni

”În perioada 31.03.2024 – 31.01.2025, poliţiştii de frontieră au efectuat peste 1.400.000 de verificări în aplicaţia eDAC pe aeroporturile din întreaga ţară, pentru a stabili identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale. În toate cazurile, persoanele au fost preluate de structurile competente în vederea dispunerii măsurilor legale sau li s-a întrerupt călătoria”, precizează IGPF, într-un comunicat transmis sâmbătă, relatează Agerpres.

Printre cele mai recente descoperiri sunt menţionate cazul unei tinere de 17 ani, cetăţean român, care s-a legitimat cu un paşaport care nu îi aparţinea, dar şi cazul unui bărbat căutat de autorităţi.

Începând cu data de 31 martie 2024, poliţiştii de frontieră din cadrul aeroporturilor şi porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre şi dinspre state din Spaţiul Schengen. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu aderarea completă a României la Schengen, şi controalele de la frontiera internă, şi anume de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, au fost eliminate.

”Însă, lucrătorii noştri, împreună cu colegi de la poliţie, imigrări şi jandarmerie, efectuează acţiuni poliţieneşti punctuale şi inopinate pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale. Pentru operativitate, structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile care folosesc aplicaţia eDAC, conectată la bazele de date ale autorităţilor române şi a celor din Spaţiul Schengen”, arată sursa citată.

Astfel, în perioada 31.03.2024 – 31.01.2025, poliţiştii de frontieră au efectuat, în total, peste 1.400.000 de verificări în aplicaţia eDAC pe aeroporturile din întreaga ţară, fiind înregistrate 877 de infracţiuni şi 894 de contravenţii în valoare de 1.705.050 de lei.

De asemenea, în ultima lună poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 20 de cetăţeni români minori care intenţionau să călătorească de pe aeroporturi în state din Spaţiul Schengen, dar nu îndeplineau condiţiile de călătorie.

Echipele mixte de control formate din lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor continua să fie vigilente şi să desfăşoare acţiuni poliţieneşti punctuale şi inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale, precum şi în zona de competenţă – 30 km de la de la linia de frontieră în interior, pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor şi tot teritoriul naţional pentru combaterea migraţiei, mai arată sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Economia europeană a demonstrat o rezistenţă remarcabilă la şocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să îşi accelereze reformele dacă vrea să facă faţă......
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta ...
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...