IKEA îşi consolidează prezenţa în Bulgaria. În România mai aşteaptă

Economica.net
31 08. 2014
img0_41903600

IKEA a anunţat că va deschide un magazin online în Bulgaria, alături de trei magazine mici, tip „pick-up center”, în oraşele mai mici din ţară, potrivit presei bulgare. Anunţul a fost făcut de Theo Muratidis, director în cadrul Fourlis, companie care deţine franciza pentru Bulgaria.

El a anunţat că magazinul online, ca şi celelalte trei mici magazine de tip „pick up center”, unde bulgarii din oraşele mai mici pot plasa comenzi sau pot să-şi ridice produsele pe care le au comandat online, vor fi deschise până în luna august a anului viitor. Cu siguranţă, unul dintre aceste magazine mici va fi amplasat în oraşul Varna, de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Ca şi în România, în Bulgaria există un singur magazin, deschis din 2012 în capitala ţării, Sofia, prin care IKEA a înregistrat o cotă de 11% din toată piaţa bulgărească de mobilă (vânzări de 71,8 milioane de leva, circa 36 de milioane de euro). Francizorul IKEA pentru Bulgaria anunţase în trecut intenţia de a deschide un nou magazin, la Varna, dar proiectul este îngheţat pentru că piaţa nu este încă pregătită, după cum au anunţat cei de la Fourlis.

IKEA este prezentă pe piaţa din România din 2007, când a deschis magazinul din nordul Bucureştiului. Vânzările magazinului au depăşit toate aşteptările şi i-a determinat pe suedezi să preia ei înşişi afacerea (IKEA a intrat în România în sistem de franciză). În anul de catalog 2013, vânzările au fost de 100 de milioane de euro.

Totuşi, se pare că momentan nu este suficient pentru a-I determina pe suedezi să se extindă, deşi discuţii despre deschiderea unui al doilea magazin sunt de vreo doi ani de zile, dar fără a se specifica nimic concret. Acum câteva zile, oficialii din România au dat acelaşi răspuns: sunt în negocieri pentru deschiderea unei noi unităţi în România. „Nu putem da mai multe detalii pentru că nu este bine în negocieri. În mod cert va urma al doilea magazin”, s-a limitat să declare Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.

Este adevărat că IKEA are de mai multă vreme serviciu de comenzi online în România, dar nu şi magazine de tipul „pick up center” ca cele anunţate deja în Bulgaria.

Reţeaua IKEA numără peste 330 de magazine, în toată lumea.