Ilie Bolojan: Săptămâna viitoare ar trebui să avem adoptate pachetul privind reforma administraţiei publice şi pe cel referitor la măsurile de relansare economică

13 02. 2026
bolojan

„Suntem într-o coaliţie de patru partide şi gândiţi-vă că, pentru a putea pune în practică aceste măsuri, e nevoie de o masă critică în coaliţie. Eu am susţinut din prima zi să le punem în practică, dar ce se întâmplă? (…) Prima dată s-au amânat pentru că trebuie să calculăm corect cât se reduce din administraţie, dacă e 10%, dacă nu e 10%. A doua oară s-au amânat pentru că trebuie aplicat şi în administraţia centrală, foarte bine să facem şi asta, şi aşa mai departe. Astăzi suntem în situaţia în care, săptămâna viitoare, va trebui să adoptăm acest pachet. (…) Din toate punctele de vedere s-a căzut de acord, deci, n-ar trebui să fie niciun fel de problemă”, a afirmat Ilie Bolojan la postul de radio Europa FM întrebat cum comentează faptul că reforma administraţiei publice nu a fost încă adoptată, deşi se discuta despre acest proiect încă din toamna trecută.

El a indicat ziua de joi ca fiind, cel mai probabil, ziua în care guvernul urmează să aprobe respectivele pachete de măsuri, prin ordonanţă de urgenţă.

„Cu cât se termină toate analizele, mai sunt anumite detalii de reglat, cu atât se poate adopta. Ar trebui ca cel mai târziu în şedinţa de guvern de joi să fie adoptată. (…) Aceasta este decizia, să îl adoptăm prin ordonanţă. Asta înseamnă că va intra în aplicare imediat, în condiţii în care am încercat să corectăm aberaţia legată de pensiile speciale, în care magistraţii se pensionează la 48-49 de ani cu pensie cât ultimul salariu, de luni de zile, din vara anului trecut, trecem prin amânările pe care le vedem, şi atunci sunt lucruri care depind de guvern, pentru care nu fug de răspundere”, a spus Bolojan.

Totodată, premierul a menţionat că prin măsurile luate anul trecut pentru reducerea cheltuielilor din administraţia publică fondul de salarii în tot sectorul public din România s-a redus cu 500 de milioane de lei.

„Pe partea de administraţie, anul trecut au fost luate măsuri de reducere a unor sporuri care au avut un efect important, în care practic fondul de salarii în tot sectorul public din România s-a redus, de exemplu, de la 14,2 miliarde la 13,7 miliarde, deci cu 500 de milioane”, a precizat Bolojan.

În context, el a adăugat, privitor la reforma administraţiei locale, că, potrivit analizelor guvernamentale, din 3.300 de unităţi administrative, 700 nu vor reduce nici un angajat.

„Dacă se aplică o reducere de 10% per total în administraţia publică locală din România, din 3.300 de unităţi administrative, 700 nu vor reduce nici un angajat, iar celelalte, deci, cu un număr mult mai mare, vor trebui să reducă angajaţi, un angajat, doi angajaţi, trei angajaţi. Nu pentru că cineva doreşte să reducă angajaţi, dar este anormal să încasezi bani suplimentari din impozitul pe proprietate de la cetăţeni şi în loc să foloseşti banii, să-ţi termini investiţiile pe care le ai începute, şantierele care sunt peste tot în ţară, îi duci să plăteşti oameni care nu justifică munca”, a apreciat Bolojan.

El a precizat că există un acord în coaliţie privitor la reducerile de personal din administraţiile locale, întrebat dacă are acordul PSD în legătură cu reducerea de 10%.

„Există un acord pe această temă, în aşa fel încât să se calculeze în mod corect numărul de angajaţi din administraţia publică locală. (…) Din punctul meu de vedere, dacă doar reduci din salarii şi păstrezi un număr de angajaţi mai mare decât este necesar, atunci nu-ţi diminuezi baza de cheltuieli, nu ai făcut nimic”, a susţinut Bolojan.

Privitor la afirmaţiile secretarului general al guvernului, Radu Oprea, care a comparat tăierile de posturi cu Auschwitz, el a comentat: „E clar că a fost o exprimare nefericită a domnului Oprea, pe care înţeleg că a corectat-o, şi în momentul în care eşti parte a unei decizii guvernamentale, s-ar putea să nu ţi se pară, să spunem, cea mai bună soluţie decizia care se ia, dar în condiţiile în care, şi v-am spus, săptămâna viitoare va trebui să trecem acest pachet de administraţie, el va cuprinde inclusiv calculul de reducere de cheltuieli pe bugetele autorităţilor centrale, care este necesar, înseamnă că fiecare dintre cei care deţin o funcţie publică trebuie să pună în practică această decizie, dar e adevărat că s-a lăsat libertatea fiecăruia să o pună în practică aşa cum doreşte”.

Premierul s-a referit şi la numărul angajaţilor de la guvern care ar urma să fie incluşi în planul de reducere, întrebat dacă este vorba despre 71 de persoane.