Ilie Bolojan va prelua interimatul la Ministerul Educației
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Ilie-Bolojan-737x420.jpg)
Interimatul ar urma să fie preluat de prim-ministru, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.
„Premierul Ilie Bolojan a transmis preşedintelui României, Nicuşor Dan, propunerea de revocare din funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării a domnului Daniel-Ovidiu David, ca urmare a demisiei, şi preluarea interimatului de către prim-ministrul României”, informează sursa citată.
Ministrul Daniel David și-a dat demisia pe 22 decembrie 2025 din Guvernul României.
”Am simțit că dacă voi mai rămâne ministru, reconectarea cu profesia mea ar avea de suferit” ne-a declarat Daniel David, cel care se va întoarce rector la Universitatea Babeș-Bolyai. ”Deşi demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, aşa cum a fost şi colaborarea noastră”, a mai declarat el tunci pentru TVR Info.
Potrivit declarațiilor sale, David este nemulțumit de bugetul viitor al Educației. În plus, Daniel David nu vrea un buget de austeritate, pentru că deja a facut tăieri.
Daniel David era în fruntea Ministerul Educației din decembrie 2023, fiind numit de Marcel Ciolacu. Ulterior, a fost păstrat și în executivul condus de Ilie Bolojan, care a intrat în funcție în iunie 2025.