Ilie Bolojan: Votul la alegerile prezidențiale de dumincă va avea efect și asupra alegerilor parlamentare

Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, candidat pentru Senat, consideră că votul de duminică la prezidenţiale va avea efect şi asupra alegerilor parlamentare, solicitând electorilor simpatizanţi ai PNL "să voteze raţional, pentru responsabilitate şi experienţă", adică pentru candidatul liberal Nicolae Ciucă.
AGERPRES - mie, 20 nov. 2024, 17:19
Ilie Bolojan: Votul la alegerile prezidențiale de dumincă va avea efect și asupra alegerilor parlamentare

„Pentru prima dată, aceste alegeri prezidenţiale sunt cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare. Până acum, aşa cum ne aducem aminte, sau s-au suprapus sau au fost la date total diferite. Fiind la o săptămână înainte, votul de duminică poate avea influenţe majore şi asupra votului de la parlamentare. De ce? Electorii candidaţilor care vor intra în turul doi vor fi motivaţi şi există şi un vot de oportunist, dacă l-aş putea numi aşa, (…) partidele ai căror candidaţi au intrat în turul al doilea vor avea un bonus electoral. Cât va fi el, nu ştim. Iar electorii candidaţilor care nu vor intra în turul doi, cu siguranţă vor fi dezamăgiţi şi există o probabilitate ca prezenţa lor la votul de la parlamentare să fie mai scăzută şi deci aceste partide să aibă un recul. Ca atare îi rog pe electorii Partidului Naţional Liberal, pe cei care ne-au susţinut, să se prezinte duminică la vot, să dea un vot util, un vot pentru responsabilitate, pentru România modernă, pentru domnul Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Naţional Liberal”, a declarat, în conferinţă de presă, Bolojan, alături de unul dintre candidaţii PNL la Camera Deputaţilor, Călin Gal, relatează Agerpres.

După propunerea recentă pe care le-a făcut-o lui Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi de a susţine un singur candidat la prezidenţiale, Ilie Bolojan şi-a manifestat dezamăgirea faţă de faptul că nu s-a ajuns la o înţelegere, situaţie în care voturile electoratului de dreapta se vor disipa.

„Există blocul PSD care va susţine în cea mai mare măsură pe candidatul PSD, există blocul de protest care îl va susţine pe candidatul AUR foarte probabil şi există cel de-al treilea bloc, i-am spus blocul de modernizare, care are mai mulţi candidaţi. Dar dacă acest bloc îşi împarte voturile, cu siguranţă nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci şi foarte probabil există riscuri mari să ne întoarcem în anul 2000. Gândiţi-vă că dacă domnul Theodor Stolojan şi cu Mugur Isărescu ar fi ajuns la o soluţie în anul 2000, probabil că altcineva ar fi fost în turul doi cu Ion Iliescu şi cine ştie cum ar fi arătat România altfel. Pentru că, din păcate, nu s-a ajuns la o înţelegere, votul util, votul pentru a permite românilor să aibă într-adevăr ce să aleagă în turul doi, este votul raţional, votul pentru Nicolae Ciucă”, a subliniat Bolojan.

Liderul PNL Bihor a vorbit despre nevoia unei reforme a statului, făcută programat, pentru un stat eficient, care nu risipeşte banii cetăţenilor, cu investiţii pentru dezvoltare nu pentru consum, iar banii economisiţi prin reducerea cheltuielilor statului să fie folosiţi în scopuri utile. De asemenea, a subliniat că, în calitate de parlamentar, va susţine politici publice de descentralizare care „să creeze posibilităţi autorităţilor locale să îşi pună în valoare ideile, responsabilitatea şi proiectele pentru cetăţeni”.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...