Ilie Van, Președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România: Investim în energia solară, dar nu putem livra în sistem

16 05. 2023
panouri solare

Jucătorii din industria cărnii de pasăre au investit sume importane în energia solară, existând interes în continuare, însă au probleme cu recuperarea investiției prin vânzarea surplusului în sistem. Aceasta pentru că durează până la un an să obțină toate aprobările și avizele necesare. „Sunt solicitări foarte mari pentru energia solară, însă membrii noștri reclamă că fac investiția, dar nu o pot operaționaliza. Instituțiile energetice întârzie procesul prin procese birocratice. Se așteaptă luni de zile poate chiar ani”, a declaat Ilie Van, Președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, în cadrul unui eveniment organizat de Antena 3 CNN.

La rândul său, Aurel Popescu, președintele Rompan spune că nu există suficienți experți în domeniu, astfel că investițiile durează mult și sunt mai mari.

„Tot ce este legat de energie trebuie să treacă prin mâna unor experți, pe care nu îi avem. S-au depus sute de proiecte, dar mâna de experți care există nu poate face față cererii. În plus, în acest fel cresc și costurile foarte mult”.

La fel de dificil este să obții și autorizațiile de mediu, astfel că pentru a putea finaliza o investiție durează 8-12 luni.

„Faci investiții cu fonduri europene și pentru a obține  autorizația de mediu după aceea durează 8-12 luni. Or, nu poți avea eficiență dacă nu operaționalizezi imediat. Solicităm ca autorizațiile de mediu să fie acordate cât mai rapid, pentru că oricum orice investiție începe doar după ce există un acord de mediu”, a declarat acesta.