Iliescu acuză „o manevră veninoasă” a lui Dâncu, după ce acesta a scris despre „dărâmarea idolilor”

„Vasile Dâncu reapare la rampă printr-un amplu text pe blogul propriu, cu un titlu provocator: «Ultima bătălie a stângii – dărâmarea idolilor». Nu ştiu pe ce temei este considerat Vasile Dâncu om de stânga, ba chiar «ideolog şi reformator al PSD». Pentru că textul cu pricina nu face decât să repete sloganuri răsuflate, vehiculate de exponenţii dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lansează la adresa lui Iliescu şi a susţinătorilor săi invective şi învinuiri tipice, proferate de adversarii politici (…). Dar care este tema actuală pe care o lansează, de fapt, Vasile Dâncu? El afirmă clar că «discuţiile în jurul lui Geoană sunt doar un pretext» şi că, de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale «nucleului vechi de partid» (Iliescu & Co.), care ar dori «să-l submineze pe Ponta» şi să «revină la putere» (?!?). De aceea, afirmă el că «ultima bătălie a stângii» (ceea ce înţelege Vasile Dâncu prin stânga) ar fi «să scape de umbrele trecutului» – întruchipate, bineînţeles de Iliescu şi Năstase”, scrie preşedintele de onoare al PSD, într-o postare pe blogul personal, informează Mediafax.

Iliescu menţionează că o altă „figură de stil” folosită de Vasile Dâncu este aceea a tablourilor care să fie date jos de pe pereţi.

„Deci, pentru Dâncu, reformarea PSD înseamnă – «afară cu Iliescu». El încheie cu un sfat direct adresat lui Victor Ponta: «să uite tot ce a învăţat în cei 10 ani de pesedism» şi să clădească un «partid modern al stângii … fără tarele celor 20 de ani de democraţie împleticită». Numai aşa, tânărul preşedinte Victor Ponta va putea fi «primul dintr-o nouă serie de lideri» ai PSD care să marcheze acest nou început. Vasile Dâncu nu este la prima sa încercare în aceasta aşa-zisă «reformare» şi «modernizare» a PSD. A mai făcut-o şi în 2005, când, împreună cu Ioan Rus şi aşa-zisul «grup de la Cluj» a reuşit să convingă o serie de lideri şi delegaţi la Congresul PSD din aprilie, să-l prefere pe Geoană în locul lui Iliescu, în fruntea partidului. S-a văzut ce efecte a avut asupra partidului această opţiune. Tot atunci el afirma că un partid «serios» nu ar trebui să aibă un electorat mai mare de 15%”, adaugă Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD menţionează că „nereformatul” Iliescu, în fruntea partidului pe care l-a fondat la începutul anului 1990, a câştigat toate confruntările electorale – cu o singură excepţie – cele din 1996 – „când s-a produs prima alternanţă democratică la guvernare, care, însă, a oferit electoratului posibilitatea să compare guvernările care s-au succedat”. „Drept urmare, în anul 2000, PDSR-ul a câştigat detaşat şi a asigurat cea mai performantă guvernare, din anii 2001-2004”, continuă el.

Iliescu mai scrie că „experimentul” grupului de la Cluj – înlăturarea lui Iliescu şi propulsarea lui Geoană în fruntea partidului s-a soldat cu „rezultatele cunoscute”: „PSD nu a mai câştigat nicio bătălie decisivă, rămânând în opoziţie, iar Geoană a contribuit în mod direct la pierderea alegerilor prezidenţiale, atât în 2004, cât şi în 2009. Dâncu şi «grupul de la Cluj» s-au retras din prim-planul vieţii politice, reuşind să «îngroape» şi organizaţia PSD de la Cluj. Ioan Rus a cunoscut o înfrângere umilitoare la alegerile din 2004 pentru Primăria Cluj, din partea lui Emil Boc”.

„Are vreo autoritate morală, după toate acestea, V. Dâncu să dea sfaturi în materie de strategie politică ??? Ce valoare au toate teoriile, ca şi prognozele lui ??? Iar, incitarea la scindarea partidului între «cei vechi» şi «cei tineri», încercările de a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri – Iliescu şi Năstase – şi tânărul preşedinte Ponta, constituie o manevră veninoasă, nedemnă şi o veritabilă provocare din partea lui V. Dâncu”, susţine Iliescu.

În opinia sa, forţa unui partid constă „tocmai în unitatea militanţilor săi, în capacitatea de a îmbina experienţa şi pregătirea celor cu vechime în partid cu elanul şi dorinţa de afirmare a celor tineri”.

„Conducerea partidului şi militanţii săi de bază trebuie să acţioneze exact contrar celor recomandate de V. Dâncu – să unească rândurile partidului, să întărească coeziunea sa, să-i readucă în activitate pe toţi membrii valoroşi ai partidului, marginalizaţi între timp şi să intensifice comunicarea şi acţiunile conjugate ale tuturor – vârstnici şi tineri – condiţie necesară pentru victoria în bătălia politică în curs, pentru înlocuirea actualei guvernări păguboase şi redresarea ţării, în beneficiul celor mulţi”, conchide Iliescu.

Vasile Dâncu, fost vicepreşedinte PSD şi reprezentant al „grupului de la Cluj”, a scris pe blogul personal, într-un amplu material intitulat „Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”, că în PSD „bătălia este pentru ca autoritatea lui Ponta să primească o ultimă lovitură, iar lumea veche să pozeze în loc de lume nouă”, Mircea Geoană fiind „doar un pretext”. Dâncu spune că Victor Ponta trebuie „să nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o nouă serie, nu ultimul dintr-o serie veche”.

„La începutul conflictului dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta am privit totul ca pe o fatalitate politică românească. Partidele sunt animale politice care îşi antrenează mereu instinctul de a sfâşia în interior atunci cînd nu au războaie externe. Am revăzut filmul în care Iliescu și Năstase îl împing spre lider la o decizie riscantă, apoi se retrag strategic şi organizează judecata lui pentru pierderile suferite. Şi eu am gândit la început în termenii clasici ai solidarității interne: un lider cu potenţial trebuie ţinut aproape de partid, el aduce voturi, coagulează simpatii. Modul în care se desfăşoară bătălia mă convinge însă că nu este o tradiţională execuţie, ci ultima bătălie a stângii pentru a scăpa de umbrele trecutului”, notează Dâncu.

Într-o serie de critici la adresa lui Iliescu, Dâncu apreciază, între altele, că „Iliescu s-a pus de-a curmezişul tuturor deciziilor pe care partidul le lua, doar pentru a-şi arăta puterea şi a ştirbi autoritatea celor care le propuneau, dar folosind mereu o tehnică perversă: îi lăsa pe ei să anunțe public decizia lor, le susține propunerile chiar prin vot, în schimb a doua zi era împotrivă și, de multe ori, laşitatea celor din jurul lui îi făcea jocul”.

În opinia sa, Mircea Geoană a fost primul care a aceptat să conducă „un proiect de revoltă” şi, după ce a câştigat, „nu a avut curajul să preia puterea cu autoritate”. „S-a speriat, a făcut un târg cu baronii locali, iar aceştia i l-au adus pe Iliescu din nou la conducere. În momentul în care el a crezut că Ion Iliescu l-ar putea ierta pentru că a adus un dram de democrație în partid și, mai ales, pentru că i-a contestat autoritatea, Mircea Geoană a pierdut totul, restul era doar o problemă de timp. Şi-a trădat apoi prietenii, dar şi pe cei care l-au transformat în lider. (…) În mod normal, după pierderea alegerilor, Mircea Geoană ar fi trebuit, oricum, să renunţe la preşedinţia partidului şi la orice altă funcţie”, mai spune Dâncu.

Vasile Dâncu afirmă că este solidar cu Victor Ponta „nu pentru că, în toată această bătălie, şi-a ales rolul de luptător şi nu de negociator”, ci pentru că are încredere în „visul lui de schimbare”.

„După ce l-a învins pe Geoană într-o luptă inegală, Ponta avea mare parte din gașca baronilor locali împotrivă, a ezitat și i-a făcut unele concesii lui Iliescu, dar câteva și lui Năstase, iar cei doi ajung să transmită că tânărul lider este imatur și că, de fapt, ei sunt cei care conduc partidul. Strategia le-a reușit într-o anumită măsură, cu toate că Ponta nu este naiv. (…) În ultimele zile nucleul celulei vechi de partid a întrevăzut o ocazie să-i dea lovitura de grație lui Victor Ponta. Au simţit că ordinea impusă în ultimii 7 ani de către Băsescu se delegitimează rapid, sub presiunea unor scandaluri de corupție. Imediat au întrevăzut posibilitatea revenirii la putere. O iluzorie ocazie pentru a reveni «minunata lume veche». Cea mai simplă luptă, fără adversari, doar cu nişte mici capcane pentru necopţii şi imaturii de la conducerea PSD. La început, toți am crezut că este vorba doar de insubordonarea lui Geoană, competiția cu Ponta și doar o luptă de rutină în care Vodă va tăia capul unui boier infidel. Am gândit pragmatic şi aritmetic și am crezut că ar trebuie să terminăm cu excluderile și luptele interne. Dar am înțeles repede că miza nu este aici, iar Geoană este doar un pretext sau poate deveni o pierdere colaterală dintr-un război mult mai mare. Bătălia este pentru ca autoritatea lui Ponta să primească o ultimă lovitură, iar lumea veche să pozeze în loc de lume nouă”, adaugă Dâncu.

În opinia sa, „poate fi ultima șanșă pentru PSD de a se redresa și de a reîncepe drumul reformei și modernizării”.

„Capcana pentru Ponta ar fi să se bucure cu o victorie facilă împotriva lui Mircea Geoană. Asta se va obţine uşor, dar nu asta este miza. Marea capcană ar fi să se facă frate de cruce cu umbrele trecutului şi cu cei care dezonorează partidul sau să amâne bătălia cu cei care au încercat acum să-l arate ca lider imatur, slab, şovăielnic, numai bun de trădat. (…) Dacă Ponta este destul de hotărât să mergă până la capăt, el are două variante câştigătoare. Aş putea spune chiar că are un win-win perfect. Îl elimină pe Geoană, apoi merge mai departe cu schimbarea conducerii şi reformează partidul. Dacă pierde în luptă, dar le lasă corabia coşcovită vechilor figuri, aceasta se va scufunda în şase luni. Pe noua lui corabie se vor duce toți care visează la un partid modern al stângii, fără toate tarele celor douăzeci de ani de democrație împleticită. Iliescu sau Năstase au tot amenințat cu plecarea, şi-au făcut chiar bagajele de câteva ori, dar Ponta este obligat să lupte pînă la capăt şi asta înseamnă chiar această variantă extremă. Varianta win-win se realizează cu o singură condiție: să uite tot ce a învățat în acești 10 ani de pesedism, să fie egal cu sine şi să meargă înainte”, mai spune Dâncu.