Impactul războiului cu Iranul asupra economiei SUA (comentarii Reuters)
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/wolfram-65678634-687x420.jpg)
Forţele SUA au tras mii de rachete în ofensiva aeriană pe teritoriul iranian, iar majoritatea – dacă nu toate – conţin wolfram, un metal extrem de dur, dens şi rezistent la temperaturi înalte; aceste proprietăţi ale sale şi ale unor aliaje dau rachetelor posibilitatea de a străpunge blindaje sau buncăre subterane. Wolframul poate fi recuperat din piese cum ar fi burghiele, dar nu şi din muniţiile consumate, de unde se pierde pentru totdeauna, scrie Agerpres.
După patru ani de război în Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu nu goleşte doar stocurile de rachete, ci şi cele de metale care asigură eficienţa letală a acestora, iar piaţa mondială se confrunta deja cu probleme înainte de restricţiile la export ale Chinei anunţate în februarie 2025, ca reacţie la taxele vamale impuse de SUA. Piaţa este acum de-a dreptul în criză. Cotaţia parawolframatului de amoniu (APT, intermediar pentru producerea wolframului metalic) a sărit de la 400 de dolari tona în urmă cu un an la peste 2200 de dolari tona.
În ceea ce priveşte ţiţeiul, preşedintele american Donald Trump conta, când a declanşat războiul, pe rezervele imense ale SUA, care constituie un scut în faţa şocurilor energetice, însă – după aprecierea Reuters – unul mai fragil decât se credea.
Cotaţiile petrolului au crescut în întreaga lume, însă blocarea Strâmtorii Ormuz după atacurile americano-israeliene împotriva Iranului, începute în 28 februarie, au adus Statelor Unite un plus mai mic decât altor ţări. Ţiţeiul Brent, sortimentul de referinţă global, s-a scumpit cu circa 55%, ajungând la circa 110 dolari pe baril, în timp ce West Texas Intermediate (WTI) a urcat doar cu 50%, la 99 de dolari barilul. Diferenţa este cea mai mare din ultimul deceniu, cu excepţia unui maxim temporar în timpul pandemiei de COVID-19.
Evoluţia pe pieţele petroliere reflectă o schimbare structurală pe pieţele energetice. SUA sunt acum cel mai mare producător de petrol şi gaz din lume şi exportă mai multă energie decât importă, datorită expansiunii puternice a ponderii şisturilor bituminoase în ultimii 15 ani. Rafinăriile americane importă totuşi petrol pentru optimizare, inclusiv din Orientul Mijlociu, care a contribuit anul trecut cu aproximativ 4% din consum, însă America este mult mai puţin expusă direct la consecinţele războiului decât Asia sau Europa.
Avantajul SUA se reduce însă rapid, apreciază editorialistul Ron Bousso, ale cărui concluzii nu sunt automat însuşite de Reuters, după cum precizează agenţia.
Cumpărătorii asiatici şi europeni se orientează tot mai mult spre resurse alternative la cele din Golf, inclusiv spre SUA, ale căror exporturi se îndreaptă spre un recorduri de 4,6 milioane de barili de ţiţei pe zi şi 3,2 milioane de barili de carburanţi rafinaţi, în special benzină şi motorină. Evoluţia creează o presiune asupra pieţei interne americane.
Preţul benzinei la pompă în SUA a crescut luna aceasta cu peste 30% şi va depăşi probabil pragul de 4 dolari pe galon în următoarele zile, în ciuda eforturilor Casei Albe de a tempera scumpirile, iar motorina a ajuns săptămâna trecută la peste 5 dolari galonul (1.32 euro litrul – n. red), prag care a mai fost depăşit o singură dată în istorie.
Lecţia este categorică: pe pieţele petroliere interconectate, abundenţa resurselor proprii nu asigură imunitatea, conchide jurnalistul citat.