Impactul scăderii impozitului pe dividende, TVA la apă şi al schimbării regimului microîntreprinderilor: 2 mld. lei

Economica.net
23 10. 2015
original_mhc_0990_89131800

‘Cel mai important impact al modificărilor Codului Fiscal este acela că, în urma adoptării tuturor acestor măsuri, deficitul bugetar se va menţine sub 3% pe 2016’, a explicat Teodorovici.

În privinţa impactului reducerii impozitului pe dividende, de la 16% la 5% începând cu cele aferente anului 2015 plătite în 2016, impactul estimat este cuprins între 1,3 şi 1,5 miliarde de lei. Aici, însă, ministrul Finanţelor a explicat că suma va fi compensată din plăţile efectuate de cei care vor beneficia de amnistia fiscală până la finalul lunii martie 2016. ‘Această măsură va avea peste 1,3 miliarde de lei impact pozitiv’, s spus Teodorovici.

Modificare regimului microîntreprinderilor va avea un impact bugetar anual de 300 de milioane de lei. În acest caz, Guvernul urmăreşte majorarea plafonului de încadrare în categoria de ‘microîntreprindere’, de la 65.000 euro la 100.000 euro şi introducerea unui sistem de cote de impozitare diferenţiate în funcţie de numărul de salariaţi, între 1% şi 3%. Astfel, impozitul va fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv, 2% pentru cele cu un salariat şi 3 % pentru cele care nu au salariaţi.

Reducerea TVA la apă la 9%, începând de anul viitor, va avea un impact bugetar anual de 250 de milioane de lei la, a mai spus Teodorovici.

Toate cele trei măsuri vor fi aprobate în Guvern săptămâna viitoare.