Importurile de energie electrică din Bulgaria au explodat în acest an

Un MWh de energie electrică din doi care sunt importați de România în acest an provine din rețeaua bulgară. Producția noastră de energie scade, dar a bulgarilor crește, și, în timp de deficitul nostru de balanță energetică se adâncește, bulgarii sunt din ce în ce mai mult exportatori neți.
Mihai Nicuţ - J, 17 nov. 2022, 22:07
Importurile de energie electrică din Bulgaria au explodat în acest an

După primele nouă luni ale anului, deficitul balanței energetice a României s-a deteriorat, pe fondul unor importuri cu o creștere mai mare decât cea a exporturilor.

Pe ansamblu, producția națională netă de energie electrică a scăzut cu 7% în primele nouă luni ale anului, în condițiile în care consumul a scăzut cu doar 6%. Exporturile de energie, mult mai reduse decât importurile, au crescut cu 0,8 TWh (28%). Importurile au crescut însă cu 1,2 TWh (30%). Ca atare, dacă anul trecut după nouă luni aveam un deficit al balanței energetice de doar 0,9 TWh, în primele nouă luni ale acestui an, el a fost de 1,3 TWh, cu 44% mai mare.

Așadar, importurile totale de energie electrică ale țării au fost, în primele nouă luni, de 5,1 TWh de energie electrică (exporturile de doar 3,8 TWh). Importul a crescut pe granița cu Bulgaria, Ucraina și Modova și a scăzut pe Serbia și Ungaria. Se remarcă majorarea substanțială a importurilor de energie electrică din Bulgaria în această perioadă, care au ajuns la 2,88 TWh, mai mult decât dublu față de primele nouă luni din 2021 (1,33 TWh).

Practic, după o creștere de 1,5 TWh față de primele nouă luni din anul viitor, energia din Bulgaria a ajuns să însemne mai mult de jumătate (56%) din importurile totale de energie electrică ale României. Evident, o parte a energiei poate însemna și tranzit, energia din Bulgaria mergând apoi spre rețelele celorlalte state. O parte din tranzacții s-au făcut cu siguranță și prin intermediul pieței spot cuplate.

Puteți vedea mai jos evoluția fluxurilor fizice transfrontaliere de energie electrică din primele nouă luni ale anului, potrivit datelor Transelectrica:

Bulgaria este într-o situație favorabilă în această criză energetică, în ciuda problemelor care sunt și acolo. Potrivit datelor la zi ale operatorului de transport și sistem de la Sofia, de la începutul anului și până în data de 13 noiembrie, producția de energie electrică a țării a crescut cu circa 8,3%, la 43,4 TWh, dar consumul național a scăzut cu 1,6%, până la 32,5 TWh.

Astfel, în această perioadă bulgarii au fost exportatori neți de energie, cu un sold de 10,9 TWh, care ar însemna, pentru comparație, spre 20% din consumul de energie al României pentru acest an. Sold care, la data de 13 noiembrie, era cu 44% mai mare decât cel înregistrat la aceeași dată în 2021.

Citește și:

Electrica, explozie a profitului net: peste jumătate de miliard de lei la nivel de grup, după nouă luni. De șapte ori mai mult decât acum un an

Citește și:

Reglementarea pieţei energiei – Companiile listate la bursă vor fi afectate de noul mecanism. Impactul ar fi de 5% din venituri

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...