Importul de lapte a crescut cu 56,7% în primele 7 luni, cantitatea colectată local s-a redus cu 4,1%

Importul de lapte de vacă a crescut în primele şapte luni ale anului cu 56,7%, la 53.087 tone, în timp ce cantitatea de lapte colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare locale a scăzut cu 4,1%, la 523.304 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 08:28
Importul de lapte a crescut cu 56,7% în primele 7 luni, cantitatea colectată local s-a redus cu 4,1%

În perioada analizată, s-au înregistrat creşteri ale producţiei la smântâna de consum, cu 13,1%, la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 10,4%, la brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (89,6% din producţia totală de brânzeturi) cu 5,4%, la unt cu 4,5% şi la laptele de consum cu 1,8%.

În luna iulie, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare, de 86.394 tone, a crescut atât faţă de iunie, cu 0,7%, cât şi faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu 4,4%.

Comparativ cu iulie 2012, producţia principalelor produse lactate a crescut cu 27,9% la brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă, cu 19,6% la lapte de consum, cu 17,1% la unt, cu 15% la smântâna de consum şi cu 2,9% la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele).

Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat şi majorării cu aproape 150% a cantităţii de lapte brut importat, de la 2.418 tone în luna iulie a anului trecut la 6.042 tone în iulie 2013, potrivit INS.

Te-ar mai putea interesa și
Mașinile electrice, tot mai căutate în Europa: Cota de piață a crescut la 34% în octombrie
Mașinile electrice, tot mai căutate în Europa: Cota de piață a crescut la 34% în octombrie
Vehiculele electrice cu baterie (BEV) au reprezentat 34% din înmatriculările de autoturisme noi pe 12 piețe europene de referință în luna octombrie. Și în România vânzările de electrice......
Ce spune românca vicepreşedinte executiv la CE, Roxana Mînzatu, despre planul de ţară al României pentru exerciţiul financiar 2028-2034
Ce spune românca vicepreşedinte executiv la CE, Roxana Mînzatu, despre planul de ţară al României pentru exerciţiul ...
România trebuie să pregătească un Plan de ţară ambiţios şi creativ pentru viitorul exerciţiu financiar 2028-2034, ...
Premieră – România merge la târgul de importuri din Shanghai cu două pavilioane şi 15 expozanţi
Premieră – România merge la târgul de importuri din Shanghai cu două pavilioane şi 15 expozanţi
România participă în premieră cu două pavilioane expoziţionale, care reunesc 15 companii româneşti, la cea de-a noua ...
Haos deasupra Europei. Alertă cu bombe la 11 avioane vineri – Ce s-a întâmplat în România
Haos deasupra Europei. Alertă cu bombe la 11 avioane vineri – Ce s-a întâmplat în România
Unsprezece zboruri cu destinaţia Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de ameninţări ...