Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt

Unităţile de procesare din România au colectat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 960.594 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile de lapte brut au înregistrat un avans de 42,6%, totalizând 110.758 tone, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 15 nov. 2024, 10:25
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt

Producţia de lactate a consemnat o creştere pe toate componentele în perioada menţionată, respectiv la lapte de consum, smântână de consum, lapte acidulat, unt şi brânzeturi, cea mai mare creştere de producţie fiind înregistrată la unt (+8,4%). Cantitatea totală de unt obţinută în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 a fost de 8.144 tone, scrie Agerpres.

La brânzeturi, producţia totală a fost de 82.222 tone, mai mare cu 5,75% faţă de cea înregistrată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, din care 75.656 tone provenită din lapte de vacă.

În luna septembrie 2024, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 9,9% faţă de luna august 2024 şi a crescut cu 1,8% faţă de luna septembrie 2023.

În septembrie, raportat la august 2024, produsele lactate au înregistrat scăderi ale producţiei, excepţie făcând untul. Cea mai mare scădere a producţiei s-a înregistrat la brânzeturi (-11,3%), totalizând 8.443 de tone, în timp ce cantitatea de unt produsă a crescut cu 9,9% faţă de luna august 2024, la 847 de tone.

Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a crescut în septembrie 2024 faţă de luna precedentă cu 7,0%, totalizând 14.318 tone.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna septembrie 2024 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 1,8%. Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la smântâna de consum (+8,1%) în septembrie 2024, faţă de septembrie 2023, în condiţiile în care producţia la toate produsele lactate a fost pe plus, mai puţin producţia de unt. Astfel, producţia de unt a scăzut cu 2,8% faţă de luna septembrie 2023.

În ceea ce priveşte cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare, aceasta a crescut în septembrie 2024 cu 16,2% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...