Nouă formă a taxei pe stâlp, în discuție acum. Apar două noi niveluri de taxare

02 04. 2025
linis transelectrica

Impozitul pe construcții speciale, care este acum în dezbatere publică, ar urma să fie modificat față de forma despre care s-a vorbit până acum, în sensul că vor fi două noi niveluri de taxare, diferite față de ce se știa până acum.

Iată noua formă:

Impozitul pe construcții anual se calculează astfel:

a) prin aplicarea unei cote de 0,5% asupra valorii nete a construcțiilor, altele decât cele prevăzute la lit. b), pentru care nu se datorează impozit pe clădiri/taxa pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX, indiferent de valoarea care a reprezentat baza pentru determinarea impozitului/taxei pe clădiri, existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior/în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcții;
b) prin aplicarea unei cote de 0,25% asupra valorii construcțiilor din contractele de administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere, în cazul celor de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, existente la data de 31 decembrie a anului anterior/în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcții, pentru care nu se datorează taxa pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX, indiferent de valoarea care a reprezentat baza pentru determinarea taxei pe clădiri. În acest caz, impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere.