Împuşcături în Capitală. Poliţiştii au tras cu arma după doi hoţi de maşini

Un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat în picior de poliţişti, iar un altul a reuşit să fugă, după ce au fost prinşi, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce furau scule profesionale dintr-o maşină parcată pe Calea Giuleşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 06:13

Incidentul a avut loc în jurul orei 2.00, după ce proprietarul maşinii parcate pe Calea Giuleşti i-a văzut pe cei doi tineri când îi luau din maşină sculele profesionale şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112, potrivit Mediafax.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului în momentul în care cei doi tineri plecau cu o maşină şi, pentru că nu au oprit, au plecat în urmărirea lor. „Suspecţii au plecat cu un Audi, iar echipaje de poliţişti de la Secţia 20 şi de la Poliţia Rutieră i-au urmărit pe Calea Giuleşti. La un moment dat, cei doi au abandonat maşina şi au continuat să fugă. Un poliţist a tras patru focuri de avertizare în plan vertical, cu somaţie, şi unul în plan orizontal, la nivelul picioarelor”, a declarat Diana Sarca.

Unul dintre cei doi tineri, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat, fiind este rănit la gamba piciorului drept. Acesta a fost dus la spital pentru investigaţii medicale, fiind în afara oricărui pericol. Celălalt tânăr care a reuşit să scape este căutat de poliţişti.

Tânărul de 20 de ani va fi cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis, dar şi pentru că maşina avea numere false de înmatriculare.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va propune în programul de guvernare o comasare voluntară a comunelor, preluând astfel modelul implementat de Republica Moldova....
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte probabilă (AEI)
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte ...
România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, ...
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China riscă o nouă escaladare după ce Ministerul Comerțului de la ...
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierile miniştrilor ...