5 morţi pe zi din cauza accidentelor rutiere în 2016

Economica.net
19 01. 2017
accident_a2_00828200_21273500

„Conform acelorași date, numărul accidentelor cu vătămări corporale înregistrate în 2016 a crescut cu 12% față de anul trecut, iar numărul persoanelor rănite ușor în accidente rutiere a crescut cu 15%. Mai mult, numărul accidentelor cu pagube materiale a crescut cu 5% față de 2015. Trebuie însă ținut cont de faptul că multe dintre accidentele care se petrec pe drumurile din România nu sunt declarate la Poliție, fiind însă instrumentate de asigurători”, conform comunicatului UNSAR. Datele ASF arată că la sfârșitul anului 2015 erau aproximativ 275.000 de dosare de daună doar pe RCA.

Datele transmise de către IGPR la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) confirmă semnalele de alarmă trase de asigurători de-a lungul anului 2016, privind pericolul reprezentat de circulația pe drumurile din România. La nivel mondial, accidentele rutiere reprezintă una dintre cauzele principale ale deceselor, fiind numite de Organizația Mondială a Sănătății o „problemă uriașă de sănătate publică”.

În ultimii ani, sumele pe care asigurătorii le cheltuiesc cu despăgubirile au înregistrat creșteri foarte mari, mai ales în ceea ce privește despăgubirile pentru daune morale și vătămări corporale: despăgubiri mai mari cu aproximativ 140% în 2015 față de 2010, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară.

Este esențial ca în anul 2017 promovarea unui comportament responsabil în trafic să fie atât printre prioritățile decidenților politici, cât și ale tuturor celorlalte părți implicate: cetățeni, șoferi profesioniști, asigurători. UNSAR dorește să devină un partener pentru autorități în identificarea celor mai bune soluții pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic și pentru creșterea nivelului educației rutiere în rândul cetățenilor. În acest sens, UNSAR lucrează la un program propriu de siguranță în trafic, pe care îl va implementa în anul 2017.