În acest an se pun in funcțiune 1.000 MW în România – șeful Dispeceratului Energetic Național

Capacitatea instalată suplimentar în România în acest am se ridică la 1.000 MW, sumă care include și blocul 5 retehnologizat de la termocentrala Rovinari și avem deja și o capacitate de stocare de 200 mWh, potrivit șefului Dispeceratului Energetic Național, Virgiliu Ivan.
Mihai Nicuţ - lun, 28 oct. 2024, 19:17
În acest an se pun in funcțiune 1.000 MW în România – șeful Dispeceratului Energetic Național

“În acest an au fost puse în funcțiune mai multe capacități energetice, în special din surse regenerabile. În total, s-au adăugat până acum aproximativ 800 de MW, dacă luăm în considerare și grupul 5 de la Rovinari, recent retehnologizat, care aduce 330 de MW, și grupul 5 de la centrala hidroelectrică de la Stejaru care aduce 50 de MW, unde retehnologizarea a fost finalizată.

La acestea se adaugă alte centrale fotovoltaice cu o capacitate de aproximativ 300 MW. De asemenea, sunt în curs de punere în funcțiune încă 200 MW, după finalizarea lucrărilor și a documentației de către operatorii de rețele. Așadar, în acest an, avem undeva la 1.000 de MW putere instalată pusă în funcțiune la dispoziția pieței de energie electrică”, a declarat Virgiliu Ivan, la o conferință organizată de publicația Focus Energetic.

Ivan a mai vorbit și despre creșterea capacității de stocare a energiei electrice de care beneficiază Sistemul Energetic Național, făcând referire și la producția locală de sisteme de stocare.

“Atragem si baterii, atragem si fabrici care se dezvoltă în Romania pentru sustinerea stoc[rii, un lucru foarte imbucurător, având în vederea necesitatea instalațiilor de stocare, în această perioadă de tranziție. Faptul ca avem prosuse locale este un pas înainte și, pe măsură ce piața românească se va satura, sunt convins că aceste produse vor ajunge și la export”, a spus Ivan.

Potrivit informațiilor furnizate de Ivan, la finalul anului 2024 în România va exista o capacitate de stocare de 100 MW putere, cu o capacitate de circa 200 MWh și “vor urma și altele”.

Potrivit datelor în timp real ale ANRE, puterea instalată în România este de 18.560 MW, care nu include însă și capacitățile energetice finalizate care se află în teste.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică şi a maselor plastice de......
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 112,84 ...
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie de finanțare pe termen lung
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie ...
Finanţarea dedicată fermierilor români nu este adaptată nevoilor acestora din punct de vedere al duratei, fermele având ...