În Bucureşti a fost depăşită rata de acoperire vaccinală de 50% – Valeriu Gheorghiţă

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că în Capitală se înregistrează o rată de acoperire vaccinală de peste 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani, ajungând la 50,15%, iar 40% dintre judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%.
AGERPRES - mar, 21 sept. 2021, 16:21
În Bucureşti a fost depăşită rata de acoperire vaccinală de 50% - Valeriu Gheorghiţă

„În momentul de faţă, la nivelul municipiului Bucureşti s-a depăşit rata de acoperire vaccinală de 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani, mai exact este 50,15%, urmat judeţul Cluj, care are o rată de acoperire vaccinală de 46,32%. Ca sumarizare, 40% dintre judeţe, incluzând municipiul Bucureşti, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%, aproximativ 55% dintre judeţe au o rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30% şi mai sunt două judeţe, Giurgiu şi Suceava, care au o rată de acoperire vaccinală aproape de 20%, în jur de 19,7%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

El a informat că în prezent sunt active aproximativ 581 de centre de vaccinare, cu 837 de fluxuri, în perspectiva administrării dozei 3.

În acelaşi timp, referitor la bilanţul vaccinărilor, şeful CNCAV a menţionat că până la data de 20 septembrie au fost vaccinate cu cel puţin o doză peste 5,38 milioane de persoane, 5,26 milioane de persoane având schema completă.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...