În ce condiții ar accepta totuși Merkel eurobondurile

Recentele declaraţii atribuite cancelarului german Angela Merkel privind refuzul introducerii eurobondurilor par să fi fost interpretate eronat de presă, surse guvernamentale de la Berlin afirmând că, de fapt, Merkel a sugerat că UE are nevoie de reforme complexe înainte de un astfel de pas.
Economica.net - J, 28 iun. 2012, 14:54
În ce condiții ar accepta totuși Merkel eurobondurile

Marţi, cancelarul german declara, referindu-se la introducerea de eurobonduri: Nu vor putea fi introduse „atât timp cât trăiesc eu”.

Însă, surse citate de publicaţia Der Spiegel susţin că declaraţiile cancelarului au fost scoase din context, fiind interpretate greşit.

Conform surselor guvernamentale germane, Merkel se referea de fapt la „complexitatea reformelor necesare la nivel european” pentru introducerea eurobondurilor şi mutualizarea datoriilor. În acest context, reformele necesare nu ar fi posibile, ar fi sugerat Merkel, decât pe termen foarte lung, cu mult după expirarea mandatelor actualei generaţii de lideri europeni.

Totuşi, notează Der Spiegel, atitudinea lui Merkel pare să fi devenit „mai reticentă” şi „mai urgentă”, în contextul cererilor din ce în ce mai insistente formulate de state din sudul Europei în sensul mutualizării datoriilor la nivelul zonei euro.

Merkel a refuzat în mai multe rânduri crearea instrumentului de mutualizare a datoriilor statelor suverane europene. Premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, a fost nevoit să recunoască recent că un asemenea sistem ar necesita „o mai mare integrare politică (…), lucru care va dura mulţi ani”.

Te-ar mai putea interesa și
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank susține prima fază a proiectului rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat pe amplasamentul fostei platforme industriale Fimaro, printr-o finanțare de 56 milioane de lei.......
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea ...
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...