În industria auto a început sarabanda „pool”-urilor menite să ducă la evitarea penalităților pentru emisii excedentare

Odată cu apropierea finalului de an, producătorii auto care vând mașini în Europa reîncep gruparea în așa-numite „pool”-uri menite să evite plata penalităților pentru depășirea emisiilor impuse de Comisia Europeană.
Robert Stan - mar, 21 oct. 2025, 07:33
În industria auto a început sarabanda „pool”-urilor menite să ducă la evitarea penalităților pentru emisii excedentare

Așa cum este deja cunoscut, Comisia Europeană a impus producătorilor auto care comercializează mașini pe continent limite clare cu privire la emisiile care pot fi eliberate în atmosferă de totalitatea mașinilor vândute într-un an. Depășirea plafoanelor anuale duce la penalități majore care, în unele cazuri, pot ajunge la sute de milioane sau chiar miliarde de euro.

În acest context, ca și anul trecut, producătorii auto ale căror mașini comercializate în 2025 depășesc nivelul de la care sunt obligați să plătească penalități caută să formeze așa-numite „pool”-uri cu cei care se află mult sub plafonul respectiv. Acest demers funcționează după reguli similare cumpărării de certificate verzi.

De exemplu, în această toamnă, japonezii de la Nissan au decis să pună în comun emisiile mașinilor vândute de ei, cu cele ale chinezilor de la BYD, brand care comercializează mai multe mașini electrice. Cu emisii la nivel de flotă comercializată mult sub plafonul impus de Comisia Europeană, BYD își permite să ofere, contra cost, desigur, emisiile în minus înregistrate în 2025. Prin urmare, deși nu este cunoscută suma plătită de Nissan celor de la BYD pentru a forma un „pool”, este limpede că marca japoneză va reuși, cu ajutorul chinezilor, să evite plata penalităților.

Anul trecut, Nissan și-a pus în comun emisiile cu partenerii săi din alianță, Renault Group (inclusiv Dacia și Alpine) și Mitsubishi Motors, însă oferta BYD pare să fi fost mai avantajoasă. „Pool”-ul Nissan – BYD va fi funcțional doar pentru 2025, ceea ce înseamnă că, pentru 2026, vor exista noi negocieri.

Conform Automotive News Europe, un purtător de cuvânt al grupului Renault a declarat pe 20 octombrie că firma franceză nu are în prezent intenția de a intra într-un „pool”, fapt ce indică o plasare a flotei compusă din marca principală, Alpine, Dacia și Mitsubishi, sub nivelul impus de Comisia Europeană pentru 2025.

Un alt „pool” sau grupare nou formată este cea între KG Mobility, noul nume al producătorului auto sud-coreean SsangYong, și chinezii de la Xpeng.

Și alți producători auto și-au anunțat acordurile de grupare în „pool”-uri pentru 2025. Unul dintre cele mai interesante este cel format din Tesla și Toyota, Ford, Mazda, Subaru, grupul Stellantis, Honda și Suzuki. Și în anii trecuți Tesla și-a asigurat o mare parte din profit din vânzarea de astfel de credite verzi. Un raport Bloomberg arăta că doar pentru 2023 marca americană și-a rotunjit profitul cu 1,79 miliarde de dolari din astfel de activități, iar totalul sumelor încasate de Tesla de la alți producători auto pe care i-a ajutat să evite penalitățile europene între 2009 și finalul lui 2023 a atins nouă miliarde de dolari.

O altă grupare importantă creată cu scopul de a evita penalitățile din Europa este cea dintre Mercedes-Benz, smart (companie mixtă 50% – 50% cu Geely), Volvo și Polestar (și ele părți ale grupului Geely).

În perioada următoare sunt așteptate și alte anunțuri privind formarea de „pool”-uri care să includă mari producători auto precum BMW, Hyundai-Kia și Volkswagen.

Este important de menționat că, deși încearcă din răsputeri să își mențină competitivitatea pentru a putea rivaliza cu mărcile din China, mulți producători europeni se văd nevoiți, în contextul menționat mai sus, să bage sume importante în bugetul concurenților.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă. ...
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea ...
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...