În Marea Britanie vin mai mulţi imigranţi din membrii ‘vechi’ ai UE decât din România şi Bulgaria

Economica.net
16 11. 2013
412087_london_london_flag_1680x1050_www_gdefon_ru_70944200

Din 2010, numărul imigranţilor din sudul sau vestul Europei care lucrează în Marea Britanie a crescut vertiginos, iar în ultimul an, mai mulţi europeni ‘vechi’ decât ‘noi’ au lucrat în această ţară.

Până de curând, imigranţii din ţări precum Italia erau puţini şi prosperi, afirmă Beppe Severgnini, un jurnalist italian stabilit la Londra. Majoritatea veneau deja cu serviciu, în băncile şi firmele de consultanţă londoneze, iar alţii veneau să studieze la cele mai prestigioase universităţi britanice. Potrivit recensământului din 2011, imigranţii francezi, italieni şi spanioli locuiau în mare parte în cele mai bogate cartiere ale Londrei.

Însă noul val este diferit, continuă săptămânalul britanic. Sud-europenii se mută în Marea Britanie în parte datorită oportunităţilor pe care le oferă această ţară, dar mai ales ca urmare a celor care nu li se oferă acasă.

Unii imigranţi calificaţi se descurcă bine: IT-iştii spanioli pot obţine salarii mari, iar economiştii italieni lucrează la Trezorerie. Însă majoritatea nou-veniţilor încep de obicei cu slujbe prost plătite, în special în industria restaurantelor, şi locuiesc în cele mai ieftine cartiere londoneze.

Cu toate acestea, britanicii nu observă sau nu par să fie deranjaţi de acest aflux, scrie The Economist. Acest lucru s-ar putea datora faptului că nou-veniţii nu concurează vizibil cu britanicii pentru serviciile publice. Spre deosebire de polonezi şi lituanieni, italienii şi spaniolii nu îşi trimit copiii încă la şcolile britanice.

În plus, majoritatea imigranţilor spanioli sunt derutaţi de sistemul sanitar din această ţară, preferând să meargă acasă pentru tratamentele medicale sau dentare. Deşi unii dintre ei cer beneficii, acest lucru nu este uşor, iar sistemul social britanic nu este deosebit de generos, notează publicaţia.

Însă, spre deosebire de valurile precedente de imigranţi, este posibil ca cel din prezent să plece înapoi. Puţini sud-europeni se aşteaptă să rămână permament în Marea Britanie, în condiţiile în care costul locuinţelor este prea mare, vremea nu este plăcută, iar dorinţa de a reveni la familie şi prieteni nu poate fi înfrântă mult timp.