În România, multe dintre afacerile de familie au ajuns la momentul tranziţiei de la prima la a doua generaţie – studiu EY

Multe dintre afacerile de familie din România au ajuns la momentul tranziţiei de la prima la a doua generaţie, iar media celor care reuşesc tranziţia este mai mare în România faţă de media la nivel global, potrivit unui studiu publicat luni de firma de consultanţă EY citat de News.ro.
Economica.net - lun, 25 feb. 2019, 10:58
În România, multe dintre afacerile de familie au ajuns la momentul tranziţiei de la prima la a doua generaţie - studiu EY

”În România, multe dintre firmele de familie au ajuns la momentul tranziţiei de la prima la a doua generaţie, iar media celor care reuşesc tranziţia este mai mare în România faţă de media la nivel global, conform estimărilor noastre. Totodată, merită observat faptul că tânăra generaţie adoptă cu mai multă usurinţă noile tehnologii, multe dintre firmele nou apărute fiind din domenii legate de tehnologie, care necesită investiţii mai mici în prima fază”, a spus un partener din cadrul EY România, Alexandru Lupea.

La nivel global, veniturile totale generate de cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au crescut cu 9,9% în ultimele 24 de luni, conform clasamentului global Global Family Business Index 2019, realizat de EY şi Universitatea din St. Gallen, Elveţia, scrie News.ro.

În acelaşi timp, numărul afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie a crescut semnificativ ca reprezentare în acest clasament în aceeaşi perioadă, de la 28% în 2017 la 38% în ediţia din acest an.

Cea de a treia ediţie bienală a Global Family Business Index (indicele global al afacerilor de familie) cuprinde o analiză a celor mai mari 500 de afaceri de familie din lume în funcţie de venituri, în conducerea cărora sunt implicate cel puţin două generaţii.

”Pentru prima dată, clasamentul detaliază componenţa consiliului de administraţie şi profilul conducerii executive ale afacerilor de familie cuprinse în acesta, oferind informaţii despre guvernanţa corporativă, influenţa celor care nu sunt membri ai familiei asupra strategiei de afaceri şi diversitatea consiliului de administraţie”, se arată în comunicat.

Astfel, indicele indică o tendinţă de creştere a reprezentării persoanelor din afara familiei în consiliile de administraţie, 78% dintre nou intraţii în aceste organisme de conducere nefăcând parte din familie. Cu toate acestea, diversitatea de gen la nivelul consiliilor de administraţie încă lipseşte, iar membrii familiilor care activează în consiliile de administraţie ale companiei lor sunt, într-o majoritate copleşitoare, bărbaţi, potrivit studiului.

”Companiile mai noi au astfel tendinţa să atragă mai mult din expertiza şi perspectiva directorilor externi, din afara familiei. În acelaşi timp, au mai puţine şanse să selecteze astfel de oameni de conducere din rândul membrilor de familie faţă de afacerile de familie aflate la a treia sau la a patra generaţie. Prin introducerea acestui nou standard de referinţă atât pentru guvernanţa corporativă, cât şi pentru diversitatea de gen, se urmăreşte identificarea tendinţelor de creştere a participării persoanelor din afara familiei în managementul companiilor respective. În acelaşi timp, în ce măsură se înregistrează în viitor o creştere a implicării femeilor”, se arată în comunicat.

În funcţie de zonele geografice, Europa se situează pe primul loc, cu 46% dintre cele mai mari afaceri de familie din lume cu sediul pe continent, urmată de America de Nord, unde îşi au sediul 30% dintre companiile analizate.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...