În Ţările de Jos, statul de drept sub presiunea crimei organizate – AFP

Crime, temeri legate de siguranţa prinţesei moştenitoare şi presupuse planuri de evadare dintr-o închisoare de înaltă securitate: mai multe evenimente din Ţările de Jos care ilustrează violenţa cartelurilor de droguri îi pun pe olandezi în faţa realităţii ameninţării traficanţilor de droguri, scrie miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 21 dec. 2022, 10:38
În Ţările de Jos, statul de drept sub presiunea crimei organizate - AFP

O serie de crime legate de procesul din Olanda al „baronului drogurilor” Ridouan Taghi au pus în lumină violenţa „Mocro Maffia”, cunoscută pentru controlul pe care îl exercită asupra traficului de cocaină în Europa prin porturile Anvers şi din Rotterdam.

Dezmembrarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a unui super-cartel din Dubai care controla aproape o treime din traficul de cocaină din Europa, tranzitând în special prin Ţările de Jos, a scos la iveală puterea traficanţilor de droguri. În Olanda, aceştia ameninţă statul de drept.

Închis într-un centru de detenţie ultrasecurizat din sudul Ţărilor de Jos, după arestarea sa în Dubai, în 2019, Ridouan Taghi, acuzat că a coordonat o organizaţie descrisă de procurori drept „maşinărie criminală”, este suspectat că a continuat să comunice cu exteriorul.

Potrivit comentatorilor, procesul denumit „Marengo” în care protagoniştii sunt Taghi şi alte 16 persoane este fără precedent în Ţările de Jos.

Trei persoane apropiate martorului cheie în acest caz, Nabil B., au fost ucise: fratele său a fost ucis în 2018, avocatul său Derk Wiersum a fost împuşcat în 2019, iar un cunoscut jurnalist, Peter R. de Vries, a fost omorât şi el în 2021.

Violenţa ce a decurs „a provocat un şoc imens şi a arătat de fapt consecinţele grave ale traficului de droguri” în ţară, spune Jan Meeus, jurnalist olandez specializat pe probleme legate de criminalitate.

Este „testul suprem al sistemului judiciar olandez al statului de drept” din Ţările de Jos, a declarat el pentru AFP după o audiere.

„Violenţă extremă”

Împuşcat mortal în centrul Amsterdamului după ce părăsise un studio de televiziune, Peter R. de Vries susţinea că se află pe lista persoanelor ce urmau să fie eliminate a lui Ridouan Taghi.

„Buncărul”, tribunalul din Amsterdam unde este judecat acesta, este supravegheat de armată în timpul audierilor, ceea ce reprezintă o premieră. Procurorii şi judecătorii ajung acolo cu maşini blindate.

Au ieşit la iveală planuri de evadare din închisoare, însoţite de „violenţă extremă”, a mai relatat Meeus.

„Statul de drept democratic este zdruncinat şi se află sub presiunea crimei organizate”, mărturiseşte Wim de Bruin, purtătorul de cuvânt al parchetului naţional, pentru AFP.

Prinţesa moştenitoare a Olandei Amalia a fost nevoită recent să renunţe la o viaţă normală de student. Potrivit presei olandeze, ea a fost menţionată alături de prim-ministrul Mark Rutte în schimburi de mesaje ale crimei organizate, ceea ce a stârnit temeri privind un plan de răpire sau de atentat.

„Câini”

„Mocro Maffia”, numită astfel după originea marocană a multora dintre membrii săi, este renumită pentru cruzime.

Procurorii au subliniat că membrii organizaţiei conduse de Taghi, adesea foarte tineri, nu au „niciun respect pentru viaţa umană”, calificându-şi victimele drept „câini” care trebuie „să doarmă”.

O serie de lichidări „accidentale” de către ucigaşi care şi-au greşit ţinta generează anxietate suplimentară în această ţară.

Potrivit observatorilor, această violenţă a dezvăluit naivitatea autorităţilor olandeze în faţa ascensiunii crimei organizate, care se bazează pe o economie paralelă estimată la mai multe miliarde de dolari.

Totuşi, principalul sindicat al poliţiei din ţară, NPB, trage de câţiva ani semnalul de alarmă, avertizând că Olanda riscă să se transforme într-un „narco-stat”.

Preşedintele sindicatului, Jan Struijs, a denunţat pentru AFP politica tolerantă a Ţărilor de Jos faţă de drogurile aşa-zis uşoare.

Consumul şi vânzarea de canabis au fost dezincriminate, dar restul lanţului de aprovizionare al celebrelor „coffee-shops” olandeze rămâne ilegal. Iar în timp ce autorităţile au închis ochii, traficanţii au creat structuri redutabile, afirmă Struijs.

„Paradis fiscal”

Marijn Schrijver, coautor al bestsellerului „Mocro Maffia”, are o altă explicaţie.

„Suntem un paradis fiscal. Vrem să importăm cât mai mult posibil în porturi de unde se transportă din nou, iar asta face din Olanda locul ideal din punct de vedere logistic”, a declarat Schrijver pentru AFP.

Dar recenta dezmembrare în Dubai a „supercartelului” care se presupune că furniza aproximativ o treime din cocaina europeană arată că problema este departe de a privi exclusiv Ţările de Jos. Un „baron” olandez având legături cu Ridouan Taghi şi arestat în Dubai ar fi format o alianţă cu lideri ai unor bande irlandeze şi italiene din sectorul drogurilor, arestaţi de asemenea.

Potrivit lui Jan Op Gen Oorth, purtător de cuvânt al Europol, există reţele „fluide şi creative” care lucrează acum împreună. „Nu mai este un grup împotriva celuilalt. Asta este ceea ce îi face extrem de periculoşi”, a spus el pentru AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al SUA şi acuză China de „cel mai mare atac cibernetic din istorie”
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie" şi a anunţat joi, într-un discurs ţinut de la Casa Albă, că va......
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în euro, adică 2% peste taxa standard de retragere de la ATM
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în ...
Comisioanele de retragere de numerar de la bancomat sunt cuprinse între 1% și 2%, în funcție de banca emitentă a cardului. ...
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi ...
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de ...