În ziua în care Electrica a anunțat cel mai bun rezultat financiar din istorie, și-a dat afară directorul financiar. Ce spune Alexandru Frangulea

Electrica a informat acționarii în această seară că directorul financiar al companiei, care avea mandat până la finalul anului, a fost revocat fără justă cauză. Tot azi, Electrica a raportat cel mai bun rezultat din istorie, cu un profit net de două ori mai mare decât în 2024.
Mihai Nicuţ - J, 26 feb. 2026, 18:25
În ziua în care Electrica a anunțat cel mai bun rezultat financiar din istorie, și-a dat afară directorul financiar. Ce spune Alexandru Frangulea

Iată informarea transmisă de companie Bursei de Valori București:

“Electrica informează acționarii și investitorii asupra faptului că, în cadrul ședinței din data de 26 februarie 2026, Consiliul de Administrație al Societății (CA) a hotărât revocarea domnului Ștefan Alexandru Frangulea din funcția de Director Financiar, fără justă cauză, începând cu data de 26 februarie 2026, aceasta reprezentând ultima zi în care contractul de mandat produce efecte. Electrica îi mulțumește domnului Frangulea pentru activitatea desfășurată în cadrul Grupului și îi dorește succes în proiectele viitoare”.

„Să spunem că a existat o diferență de opinii privind direcțiile strategice. Mă voi concentra pe viitoarea etapă profesională. Mulțumesc CA-ului și colegilor din echipa executivă pentru bună colaborare”, a declarat Frangulea pentru Economica.net.

Ștefan-Alexandru Frangulea a ocupat funcția de Director Financiar (CFO) al Grupului Electrica, din ianuarie 2022, cu un mandat până la 31 decembrie 2026. Este absolvent al ASE București (Finanțe-Bănci) și deține două titluri Executive MBA de la Wirtschaftsuniversität Wien și IEDC Bled School of Management. Are peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar, lucrând anterior pentru bănci de top precum Citibank, Raiffeisen Bank, UniCredit și BCR (Erste Group), unde a gestionat relația cu companiile din energie.

Electrica a obținut cele mai bune rezultate din istorie

În aceeași zi în care Electrica și-a concediat CFO-ul, a publicat rezultatele financiare pentru 2025, despre care a spus că sunt cele mai bune din istorie. Profitul Electrica în 2025 a fost de 1,2 miliarde de lei net, de două ori și jumătate mai mult decât în 2024.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...