Încă 4,5 milioane de şomeri în 4 ani în zona euro, dacă nu adoptă măsuri de creştere

Numărul şomerilor din zona euro ar putea creştere cu 4,5 milioane de persoane în patru ani dacă nu vor fi adoptate politici economice care să favorizeze creşterea şi crearea de locuri de muncă, atrage atenţia Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) într-un studiu difuzat miercuri şi citat de AFP.
Economica.net - mie, 11 iul. 2012, 05:57
Încă 4,5 milioane de şomeri în 4 ani în zona euro, dacă nu adoptă măsuri de creştere

În prezent există 17,4 de persoane în căutarea unui loc de muncă în zona euro, adică o rată a şomajului de 11%, subliniază OIM, îngrijorată în special de şomajul în rândul tinerilor, care este de 22% în zona euro, dar care atinge niveluri de 30% în Italia, Portugalia şi Slovacia şi de 50% în Spania şi Grecia. 44% dintre cei care caută un loc de muncă sunt în şomaj de peste un an, scrie Agerpres.

Juan Somavia, directorul general al OIM, a transmis o severă atenţionare ţărilor europene, estimând că acestea vor fi afectate, chiar şi cele cu mai puţine probleme, dacă nu va exista o schimbare radicală de politică. „Dacă nu va exista o schimbare de politică, toate, absolut toate ţările din zona euro vor fi afectate, fie cele deja în dificultate, fie cele care stau mai bine”, a spus el la prezentarea studiului.

„Devine tot mai clar că o abordare bazată numai pe austeritate bugetară va afecta locurile de muncă, fără a reduce semnificativ deficitele bugetare”, notează studiul.

OIM recomandă politici de investiţii şi punerea pe picioare a sistemului financiar, ceea ce înseamnă ‘o rezolvare rapidă a chestiunii solvabilităţii a numeroase bănci’.

Autorii studiului cer garanţii că ‘tinerii nu vor rămâne prizonierii unor locuri de muncă precare’ şi oferă ca exemple de urmat diverse politici adoptate în ţările scandinave, în Austria, Belgia şi Olanda. Documentul se referă la programe de formare care facilitează tranziţia de la şcoală la locul de muncă.

„Cu o strategie de creştere centrată pe locuri de muncă pentru zona euro, relansarea este în continuare posibilă în cadrul Uniunii Monetare”, afirmă studiul OIM.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...