Încă o şansă pentru o parte din banii din PNRR. Parlamentul European extinde finanţărea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă pentru a permite finalizarea proiectelor mature

Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie ce include propunerea de extindere a finanţării Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) pentru a permite finalizarea proiectelor mature.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 14:22
Încă o şansă pentru o parte din banii din PNRR. Parlamentul European extinde finanţărea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă pentru a permite finalizarea proiectelor mature

Rezoluţia, adoptată cu 421 voturi pentru, 180 de voturi împotrivă şi 55 de abţineri, se referă la raportul privind implementarea MRR, elaborat de eurodeputaţii români Siegfried Mureşan (PPE) şi Victor Negrescu (S&D), şi subliniază efectul stabilizator al Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă într-o perioadă de incertitudine economică semnificativă în Europa, scrie Agerpres.

Membrii Parlamentului European iau act de faptul că MRR a împiedicat fragmentarea pieţei interne a UE şi a promovat redresarea. Aceştia doresc ca finanţarea acestui mecanism să respecte principiul adiţionalităţii şi să nu înlocuiască finanţarea politicii de coeziune.

Rezoluţia solicită investiţii specifice în apărarea UE, educaţie şi competenţe, şi mai multe măsuri transfrontaliere şi multinaţionale, inclusiv în transportul feroviar de mare viteză. Eurodeputaţii insistă asupra accelerării investiţiilor în protecţia socială şi integrarea grupurilor vulnerabile. De asemenea, PE încurajează statele membre să îşi modifice planurile naţionale de investiţii utilizând REPowerEU pentru a stimula autonomia energetică a UE.

În rezoluţie, membrii PE îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că intervalul scurt de timp pentru punerea în aplicare a finanţării restante din MRR implică provocări în ceea ce priveşte finalizarea reformelor-cheie, a investiţiilor la scară largă şi a proiectelor inovatoare, precum şi a celor 70% din jaloanele şi ţintele care nu au fost încă atinse. Ei îndeamnă Comisia Europeană să instituie noi programe, care ar trebui să fie flexibile şi reactive la circumstanţele în schimbare şi să garanteze previzibilitatea.

Eurodeputaţii mai cer o prelungire de 18 luni pentru proiectele mature în curs de desfăşurare.

Este probabil ca beneficiile pe termen lung ale MRR pentru produsul intern brut să fie de trei până la şase ori mai mari decât banii cheltuiţi, dar eurodeputaţii sunt preocupaţi de costul total al rambursărilor dobânzii de capital al fondurilor Next Generation EU. Ei reiterează necesitatea unui mecanism solid de audit şi monitorizare a cheltuielilor din MRR pentru a preveni utilizarea abuzivă, dubla finanţare şi duplicarea cu alte programe ale UE.

Europarlamentarii solicită legături mai clare între jaloane, ţinte şi punerea efectivă în aplicare a proiectelor şi îndeamnă Comisia să ţină seama de recomandările Curţii de Conturi Europene pentru orice instrumente viitoare bazate pe performanţă similare MRR, în special în contextul unui cadru financiar multianual mai bine direcţionat.

Membrii legislativului UE apreciază modul în care tabloul de bord privind redresarea şi rezilienţa oferă cetăţenilor informaţii de bază cu privire la progresele generale înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naţionale. Cu toate acestea, ei insistă asupra faptului că aceasta ar trebui să includă informaţii privind întreprinderile implicate, inclusiv contractanţii şi subcontractanţii, precum şi proprietarii finali ai acestora. Aceştia solicită, de asemenea, simplificarea urgentă a cerinţelor de depunere a cererilor şi de raportare, pentru a ajuta solicitanţii mai mici şi pentru a maximiza absorbţia şi impactul finanţării, consolidând totodată rolul autorităţilor locale şi regionale în conceperea, revizuirea sau implementarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR).

„Trebuie să ne asigurăm că fiecare euro este cheltuit corect, transparent şi are un impact pozitiv asupra cetăţenilor şi întreprinderilor noastre. Dacă nu acţionăm acum, investiţiile critice riscă să rămână nefinalizate după încheierea mecanismului în august 2026. Trebuie să accelerăm punerea în aplicare, să reducem birocraţia şi să ajutăm beneficiarii. În calitate de raportor pentru buget în acest dosar, am insistat pentru soluţii concrete şi am solicitat o prelungire a finanţării cu 18 luni pentru proiectele mature”, a declarat co-raportorul în numele Comisiei pentru bugete a PE (BUDG), Victor Negrescu.

El a mai solicitat ca proiectele nefinalizate să poată continua în cadrul altor instrumente ale UE, cum ar fi fondurile de coeziune, InvestEU sau un viitor Fond pentru competitivitate, şi ca statelor membre să li se permită să îşi adapteze mai rapid şi mai uşor planurile naţionale de redresare şi rezilienţă în conformitate cu obiectivele MRR. ”Nu acceptăm lucruri făcute cu jumătăţi de măsură. Astăzi, Parlamentul transmite un mesaj clar: suntem alături de cetăţeni şi luptăm pentru finalizarea proiectelor esenţiale”, a adăugat Victor Negrescu.

Co-raportorul în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a PE (ECON), Siegfried Mureşan, a pus accentul pe asigurarea faptului că „fondurile Mecanismului de redresare şi rezilienţă aduc beneficii concrete cetăţenilor”, acesta fiind motivul pentru care Parlamentul European solicită o prelungire cu 18 luni pentru proiectele mature din cadrul MRR.

”Această prelungire s-ar aplica proiectelor care sunt pe cale de a fi finalizate cu succes, dacă prelungirea ar fi acordată. În acelaşi timp, solicităm o revizuire a modului în care fondurile necheltuite din MRR pot sprijini noile priorităţi strategice ale Europei, în special consolidarea competitivităţii şi consolidarea capabilităţilor noastre de apărare. În faţa tensiunilor geopolitice tot mai mari, Europa trebuie să acţioneze în mod decisiv pentru a-şi apăra cetăţenii”, a argumentat Mureşan.

Te-ar mai putea interesa și
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă în proiect imobiliar
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă ...
Ultima bucată din fosta fabrică Electronica, de pe platforma Pipera, se va transforma în proiect imobiliar. Familia Creștin pregătește autorizarea unui teren pentru construcția unei clădiri......
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe ...
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, ...