Încă o schemă de sprijin de 150 milioane de euro pentru industria energointensivă – Sebastian Burduja, ministrul Energiei

Industria energointensivă beneficiază de o nouă schemă de ajutor de stat, cu un buget total de 150 milioane euro pe an, cu plata în două tranșe, anual, în loc de o singură tranșă, a anunțat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 27 mart. 2025, 14:41
Încă o schemă de sprijin de 150 milioane de euro pentru industria energointensivă - Sebastian Burduja, ministrul Energiei

„Astăzi (joi, n.r.) a fost o ședință de Guvern importantă pentru că sprijinim în continuare industria românească, o industrie care a fost pusă într-o situație dificilă, așa cum a fost întreaga industrie europeană, în ultimii ani. Ceea ce am susținut și în Consiliul de Miniștri ai Energiei, la Bruxelles, este că, având în vedere prețurile la energie electrică de pe piața europeană, în raport cu prețurile din Statele Unite sau din China, este extrem de greu să fii competitiv, mai ales pentru acele industrii energointensive, care au costuri mari cu energia electrică sau cu gazele. Aceasta este și concluzia raportului Draghi. Ministerul Energiei s-a străduit – și anul trecut, pe final, a obținut o aprobare a Comisiei Europene pentru o schemă de ajutor de stat cunoscută sectorului energointensiv, prin care se acordă excepții de la plata certificatelor verzi și, în funcție de anumite coduri CAEN, întreprinderile energointensive sunt exceptate de la plata a 75% sau 85% din costurile aferente acestor certificate verzi”, a spus Burduja.

Potrivit acestuia, bugetul total al schemei este de 578,4 milioane euro, ajutoarele nu depășesc 150 de milioane de euro pe an, iar numărul estimat al beneficiarilor este de 200. Ministrul Energiei a subliniat că, joi, o altă schemă de ajutor de stat pentru un energointensivi a fost aprobată, bazată pe Ordonanța 138/2022.

„Aceasta are un buget total de 150 de milioane de euro pe an, iar modificarea de astăzi solicitată de industrie este să se permită plata în două tranșe, în fiecare an, a acestui sprijin, în loc de o singură tranșă anuală. Deci, tot o formă de sprijin pentru marea industrie, pentru energointensivi. Este, cred, o expresie clară a angajamentului Guvernului României de a sprijini industria, cu atât mai mult cu cât țara noastră se pregătește să devină extrem de competitivă în sectorul energetic, atât în producția de energie electrică, unde avem în lucru investiții de peste 17.000-18.000 de megawați, dintre care 10.000 de megawați energie verde, solar și eolian. Acestea sunt contracte semnate sau proiecte deja în execuție, iar în sectorul gazelor naturale suntem deja numărul 1 sau numărul 2, în funcție de trimestru, la nivelul Uniunii Europene, ca producție de gaz natural. Ne luptăm cu Țările de Jos dar, din 2027, odată cu gazul din Neptun Deep, cu siguranță că vom fi numărul 1 pentru că ne vom dubla producția de gaz”, a adăugat ministrul.

El a subliniat că independența energetică a României, securitatea energetică a țării noastre nu sunt negociabile.

„Vom face acest proiect, indiferent ce s-ar spune indiferent câte interese vom deranja. Am constatat că deranjăm atât două-trei organizații de mediu, cât și o parte dintre reprezentanții opoziției în Parlament, probabil interese convergente. Independența energetică a României, securitatea energetică a țării noastre nu sunt negociabile. Chiar dacă se inventează pretexte, chiar dacă există organizații de mediu care contestă avize de la Ministerul Culturii, de exemplu, la Neptun Deep, la 160 de kilometri în larg, cu privire la fundul Mării Negre și presupusa existență a unor vestigii antice acolo. Dincolo de aceste șicane în instanță, statul român trebuie să meargă mai departe, pentru că obiectivul zero al Guvernului României este să le asigure românilor o energie ieftină și o energie sigură. Asta înseamnă facturi mai mici și înseamnă șansa unui mediu economic mult mai competitiv. Când ai un preț bun la energie electrică sau la gaz ești o țară mai atractivă pentru investiții, ceea ce înseamnă locuri de muncă, salarii mai bune și o țara mai dezvoltată, așa cum ne dorim cu toții”, a mai spus Sebastian Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...