Încă un parc eolian foarte mare a luat ultimul aviz. Are aproape 400 MW și se construiește în Dobrogea

Parcul eolian Peștera 2, de aproape 400 MW, o afacere românească în care este implicat și un mare fond de investiții danez, a primit autorizația de înființare. Parcul s-a calificat deja la schema CfD
Mihai Nicuţ - mie, 01 oct. 2025, 14:59
Încă un parc eolian foarte mare a luat ultimul aviz. Are aproape 400 MW și se construiește în Dobrogea

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE, a aprobat ieri autorizaţia de înfiinţare pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Eoliană (CEE) Peștera 2 societății RADRAMO POWER SRL, potrivit datelor publice.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

În acest caz, este vorba despre un parc eolian de dimensiuni mari, printre cele mai mari din România, cu o capacitate de aproape 400 MW, care urmează să fie amplasat în Dobrogea, pe teritoriul comunelor Peștera și Ciocârlia și al municipiului Medgidia.

Durata de valabilitate a autorizației este de 29 de luni.

Parcul eolian Peștera 2 s-a calificat la mecanismul de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) cu proiectul de parc eolian Peștera 2, pentru o putere instalată de 245 MW, la un preț de exercitare de circa 65 de euro, la prima licitație CfD care a avut loc pe finalul anului trecut. A fost cel mai mare proiect eolian calificat la licitație.

Initial, dezvoltatorul, compania Radramo Power, era deținut integral de mai mulți oameni de afaceri români. Ulterior însă, în firma care dezvoltă proiectul de 393 MW a intrat, cu 25%, Copenhagen Infrastructure Partners, companie de asset management specializată în energie regenerabilă, una dintre cele mai mari din lume și cea mai mare dedicată proiectelor regenerabile greenfield, potrivit propriei descrieri.

Fondul administrează active de circa 30 miliarde de euro și la care participă peste 180 de investitori instituționali din întreaga lume.

În această primăvară, Banca Europeană de Investiții a anunțat că va investi 30 de milioane de euro în parcul eolian Peștera 2. „Această inițiativă emblematică nu doar mărește capacitatea de energie regenerabilă a României, ci contribuie și la ambițioasele obiective climatice și de durabilitate ale UE. Felicit Copenhagen Infrastructure Partners pentru rolul de lider în promovarea acestui proiect important în energia regenerabilă, care întărește securitatea energetică, încurajează creșterea economică durabilă și accelerează tranziția verde. Împreună, ne reafirmăm angajamentul fără echivoc față de o Europă mai durabilă, mai rezilientă și mai neutră climatic”, spunea atunci vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris.

Citește și;

Capacitatea eoliană scoasă la licitație la a treia rundă CfD va fi subscrisă în totalitate – Liviu Gavrilă, RWEA

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică şi a maselor plastice de......
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 112,84 ...
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie de finanțare pe termen lung
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie ...
Finanţarea dedicată fermierilor români nu este adaptată nevoilor acestora din punct de vedere al duratei, fermele având ...