Încă un record la cursul BNR şi la nivel mondial. Cele mai mari valori din istorie pentru aur, în România şi pe pieţele internaţionale (date oficiale, marţi, 23 septembrie 2025)
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/aur-6758558676785948576-746x420.jpg)
Preţ aur – Curs BNR – Gramul de aur s-a scumpit, marţi, 23 septembrie 2025, cu 6,6503 lei (+1,2881%), până la 522,9390 lei, de la 516,2887 lei, nivelul anunţat ieri de BNR. Precedentul record a fost înregistrat pe 22 septembrie 2025 când cursul anunţat de Banca Naţională a anunţat o referinţă de 516,2887 pentru un gram de aur.
Cele mai mari valori din istorie şi pe pieţele internaţionale
Preţurile aurului au atins noi recorduri pe piețele internaţionale (cele mai mari valori din istorie pentru metalul galben) marţi, 23 septembrie 2025.
Cotaţiile SPOT pentru aur au spart pragul de 3.790 dolari/uncie în cursul acestei zile.
În jurul orei 13.30, ora României, marţi, 23 septembrie 2025, cotațiile FUTURES (livrare decembrie 2025) ale aurului ajunseseră la 3.820,50 dolari per uncie, iar cotațiile spot se aflau la 3.784,68 dolari. Azi, aurul a înregistrat cele mai mari valori din istorie, conform presei internaţionale.
Citeşte şi
Scenariu pentru o explozie a preţurilor – Aurul va ajunge la 5.000 de dolari/uncie
Cotaţia aurului ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari uncia, dacă independenţa Rezervei Federale americane ar fi prejudiciată şi investitorii şi-ar transfera doar o mică parte din fondurile lor din obligaţiuni emise de Trezoreria americană în lingouri de aur, susţin analiştii băncii americane Goldman Sachs Group Inc., transmite Bloomberg.
„Un scenariu în care independenţa Fed ar avea de suferit ar putea duce la inflaţie mai mare, preţuri mai mici la acţiuni şi obligaţiuni cu maturităţi lungi, precum şi la o erodare a statutului de monedă de rezervă al dolarului. În contrast, aurul este un depozitar de valoare care nu depinde de încrederea instituţională”, susţin analiştii de la Goldman Sachs, Samantha Dart, conform Agerpres.
Citeşte şi
Banca americană a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la preţul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creşteri până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligaţiunile emise de Trezoreria SUA deţinute de investitorii privaţi ar fi schimbate în aur.
Cotaţia aurului a crescut cu peste o treime în acest an şi miercuri a atins un nou maxim istoric de peste 3.578 de dolari uncia. Aceste creşteri au fost impulsionate de achiziţiile de aur ale băncilor centrale şi de pariurile că Fed va începe în curând să reducă dobânda de referinţă. Un impuls suplimentar a venit după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a început să facă paşi spre un mai mare control asupra Fed, inclusiv prin încercarea de a o demite pe guvernatoarea Lisa Cook.
„Estimăm că dacă doar 1% din certificatele de Trezorerie deţinute de investitorii privaţi ar fi reorientate spre aur, cotaţia aurului ar creşte până la aproape 5.000 de dolari uncia. În consecinţă, aurul rămâne principala noastră recomandare de investiţii pe termen lung pe zona commodities”, susţin analiştii Goldman Sachs.
Pe măsură ce provocările la adresa independenţei băncii centrale a SUA s-au intensificat, mai multe figuri importante de pe pieţele financiare mondiale şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe. Printre aceste figuri se numără şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a spus că pierderea independenţei Fed ar reprezenta un „grav pericol” la adresa lumii.
Cotaţiile aurului pentru pieţele internaţionale au ca sursă Bloomberg.com. Datele pentru preţul gramului de aur de la cursul BNR au ca sursă site-ul oficial al Băncii Naţionale a României.