Încă un simbol e pe moarte? Televizorul japonez

Sharp prognozează pierderi record, din cauza vânzărilor proaste ale diviziei de ecrane LCD. Moody's, cea mai mare agenţie de rating din lume, a coborât recent ratingurile celorlalţi doi giganţi japonezi, Sony şi Panasonic, tot din cauza pierderilor pe care le înregistrează pe segmentul televizoarelor.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 09:45
Încă un simbol e pe moarte? Televizorul japonez

Cunoscutul producător japonez de electronice Sharp prognozează, pentru anul financiar care se va încheia la 31 martie, o pierdere de 290 de miliarde de yeni (3,8 miliarde de dolari), în condiţiile în care estimările iniţiale indicau un profit de 6 miliarde de yeni. Sunt cele mai proaste rezultate din istoria de 100 de ani a companiei, generate în special de preţurile în cădere ale televizoarelor Aquos, de problemele economiei globale, dar şi de povara fiscală.

Compania, care, potrivit Bloomberg, este cel mai mare producător de ecrane  din Japonia, a anunţat deja că va înjumătăţi producţia de la cea mai mare fabrică a sa, din oraşul Sakai, asta după ce, în aprilie, a redus producţia la alte două fabrici mari de ecrane LCD. Analiştii se îndoiesc însă că aceste reduceri sunt suficiente pentru a îmbunătăţi situaţia financiară a companiei. În decembrie 2010, agenţia de rating Fitch a coborât calificativul companiei nipone la BBB-, pe fondul creşterii competitivităţii pieţei de televizoare şi a poziţiei din ce în ce mai slabe a Sharp pe această piaţă.

Sharp nu este o excepţie. Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat Sony la Baa1 de la A3, iar Panasonic a fost retrogradată la A2 la A1. Perspectiva  ambelor ratinguri este una negativă. Motivul invocat de Moody’s:  îngrijorările cu privire la posibilitatea continuării pierderilor înregistrate de diviziile de televizoare ale celor două companii.

Agenţia de rating apreciază că va fi foarte dificil pentru Sony sa-şi atingă obiectivul de a trece pe profit cu divizia sa de televizoare, în următorii doi ani, din cauza competiţiei cu producătorii coreeni şi a aprecierii yenului. Sony estimează că va înregistra pierderi de 2,27 miliarde de dolari în anul financiar care se va termina în martie.

În ceea ce priveşte Panasonic, “profilul financiar al companiei s-a deteriorat după ce a achiziţionat restul acţiunilor la două mari subsidiare, Panasonic Electric Works Co. Ltd. şi Sanyo Electric Co. Ltd” ceea ce a crescut de cinci ori nivelul datoriilor companiei. Moody’s  apreciază că este puţin probabil ca Panasonic să-şi restabilească profilul financiar în perioada următoare. Motivele: pierderile continue înregistrate de operaţiunile din domeniul televizoarelor, scăderea veniturilor din operaţiunile cu semiconductori şi rezultatele slabe ale Sanyo.

Şi producătorul japonez de echipamente electronice Hitachi Ltd. a anunţat că nu va mai produce televizoare cu ecran plat începând din octombrie 2012. Decizia a fost justificată de concurenţa intensă de pe piaţă, a anunţat compania. Hitachi va transfera producţia de televizoare către producători din Taiwan şi China. Ultima uzină Hitachi din Japonia va trece la producţia de componente, iar compania va dezvolta în continuare tehnologii pentru televizoare.  Hitachi au început să producă televizoare începând cu 1956.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...