Incendiul masiv de la „Dragonul Roșu” s-a extins, clădirea se prăbușește

26 08. 2025
dragonul rosu incendiu

„Arderea se manifestă generalizat, iar structura clădirii s-a prăbuşit parţial (…) Incendiul se manifestă pe aproximativ 2.000 mp, la hala de depozitare pe structură metalică (…) Se acţionează cu utilaje de tip buldoexcavator pentru a realiza accesul la zona de manifestare”, precizează informarea ISUBIF.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, cu risc de propagare la alte spaţii de depozitare învecinate.

De asemenea, în urmă cu scurt timp a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru informarea şi avertizarea populaţiei din zonă.

ISUBIF a informat anterior că nu sunt victime.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost alertate 16 autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori, autospecială cu roboţi, CBRN şi două ambulanţe SMURD.