Incendiu la UM Cugir/ Ministrul Economiei: Contractele în desfăşurare nu sunt afectate; valoarea pagubei – undeva la 400.000 de euro

Contractele pe care Uzina Mecanică (UM) Cugir le are în derulare nu sunt afectate de incendiul care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o hală a fabricii, iar la o primă evaluare valoarea pagubei provocate de explozie se ridică la peste 400.000 de euro, a anunţat, sâmbătă, ministrul Economiei, Radu Miruţă.
AGERPRES - S, 02 aug. 2025, 19:18
Incendiu la UM Cugir/ Ministrul Economiei: Contractele în desfăşurare nu sunt afectate; valoarea pagubei - undeva la 400.000 de euro
Ministrul Economiei s-a aflat sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina Mecanică.

”Relaţiile comerciale, contractele în desfăşurare, din informaţiile care mi-au fost date astăzi, nu sunt afectate. Adică dimensiunea exploziei a fost limitată. Numerele au fost mici astfel încât contractele nu sunt astăzi afectate. (…) Contractele sunt cu dimensiune strategică”, a spus Miruţă presei.

Potrivit acestuia, prejudiciul în acest caz se ridică ”undeva la 400 şi ceva de mii de euro”.

El a mai arătat că situaţia va fi analizată şi de specialişti de la Institutul Naţional de Criminalistică.

”Riscul provocat de explozia de aseară acum nu mai este, asta mi-au spus cei de la ISU. Nu s-a identificat punctual cum s-a desfăşurat şi ce a generat explozia de aseară. A venit un laborator de criminalistică de la Institutul Naţional de Criminalistică care să ia toate probele posibile. Cei locali au luat toate detaliile din jurul clădirii în care s-a întâmplat explozia, urmează o analiză din toate punctele de vedere cu privire la cauzele pentru care s-a declanşat explozia, toate variantele sunt pe masă. (…) Sunt foarte determinat să identificăm cauza. (…) Cât timp nu există această cauză cunoscută şi informaţia e că, în acest moment, cauza este în analiză, identificarea ei, nu am o soluţie pe care să v-o dau cu privire la ce măsură s-a luat pentru că ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple. (…) Aştept rezultatul specialiştilor de la Institutul de Criminalistică”, a menţionat ministrul.

Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la o hală destinată depozitării muniţiei a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. – Compania Naţională Romarm S.A. Depozitul conţinea aproximativ 400.000 de cartuşe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanţii societăţii că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartuşe, cu posibilităţi reale ca şi restul muniţiei să fi fost compromis.

Nu au fost înregistrate victime omeneşti. Angajaţii fabricii au intrat în concediu, de la 1 august, pentru două săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...