Incendiul din zona Transalpina a fost stins

Vremea le-a fost potrivnică echipelor de intervenţie care s-au ocupat de incendiul de pe Transalpina. Marţi dimineaţă focul a fost lichidat, pompierii stabilind că suprafaţa totală afectată de flăcări este de peste 72 de hectare.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 14:36

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Laurenţiu Atanasiu, incendiile din zona montană numită Transalpina, aflată la graniţa dintre judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea, au fost lichidate, marţi dimineaţa, forţele de intervenţie întorcându-se de pe munte.

„Incendiile au fost lichidate în această dimineaţă (marţi dimineaţă – n.r.) şi s-a dispus întoarcerea echipelor de intervenţie de pe teren. Întreaga intervenţie a fost destul de dificilă şi din cauza condiţiilor în care s-a lucrat, pe noapte, frig, vânt şi temperaturi foarte scăzute. A fost şi o suprafaţă mare care a trebuit acoperită”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Laurenţiu Atanasiu.

Potrivit acestuia, în următoarele zile zona montană va fi în continuare supravegheată de către patrule care vor urmări ca focul să nu se reaprindă.

„În fiecare punct de incendiu vor fi patrule de patru oameni care vor supraveghea zona. Aceste patrule se vor schimba la fiecare 12 ore”, a adăugat Atanasiu.

Potrivit datelor oficiale ale ISU Sibiu, la lichidarea incendiilor s-a constatat că suprafaţa totală afectată este de peste 72 de hectare.

În incendii au ars pădure, litieră, resturi vegetale, resturi de trunchiuri şi gol alpin.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...