Începe Cupa Mondială

Ediţia a 21-a a Cupei Mondiale de fotbal va fi găzduită de Rusia cu începere de joi şi până pe 15 iulie, pe 12 stadioane din 11 oraşe.
Economica.net - joi, 14 iun. 2018, 06:01
Începe Cupa Mondială

Competiţia va fi deschisă joi, la ora 18,00, de meciul dintre echipa gazdă, Rusia, şi Arabia Saudită, în cadrul Grupei A, pe stadionul Lujniki din Moscova.

La turneul final vor evolua 32 de echipe, fiind prima Cupă Mondială care are loc în Europa de Est. În urma meciurilor din preliminarii, la care au participat 208 ţări, s-au calificat: Australia, Iran, Japonia, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Egipt, Maroc, Nigeria, Senegal, Tunisia, Costa Rica, Mexic, Panama, Argentina, Brazilia, Columbia, Peru, Uruguay, Belgia, Croaţia, Danemarca, Anglia, Franţa, Germania (campioana en titre), Islanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Suedia, Elveţia şi Rusia (ţară gazdă). Sunt două ţări care debutează la un turneu final: Islanda şi Panama, precizează site-ul FIFA.

Partidele de la CM 2018 se vor disputa pe 12 stadioane din 11 oraşe din Federaţia Rusă: Lujniki şi Otkrîtie (Spartak) din Moscova, Ekaterinburg Arena, Stadionul din Kaliningrad, Volgograd Arena, Stadionul Fişt din Soci, Kazan Arena, Stadionul din Nijnîi Novgorod, Samara Arena, Rostov Arena, Stadionul din Sankt Petersburg şi Mordovia Arena din Saransk.

Pentru prima oară la un turneu final al Cupei Mondiale se va utiliza sistemul de asistenţă video în arbitraj (VAR), care poate fi utilizat doar în patru cazuri: validarea sau nevalidarea unui gol, atribuirea sau nu a unui cartonaş roşu, analizarea unei acţiuni în urma căreia poate fi dictat un penalty şi corectarea unei erori de identificare a unui jucător sancţionat.

Brazilia deţine cinci titluri mondiale (1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002), fiind secondată de Italia (1934, 1938, 1982 şi 2006) şi Germania (1954, 1974, 1990 şi 2014) cu câte patru cupe câştigate. Uruguay (1930 şi 1950) şi Argentina (1978 şi 1986) au câte două titluri mondiale. O singură dată au ajuns campioane mondiale Anglia (1966), Franţa (1998) şi Spania (2010). Brazilia deţine primul loc în clasamentul pe echipe cu 227 de puncte, obţinute la CM, din 104 meciuri jucate, fiind urmată de Germania (218 puncte, 106 meciuri) şi Italia (156 puncte, 83 de meciuri).

La 1 decembrie 2017, a avut loc la Moscova tragerea la sorţi a grupelor turneului final de fotbal din Rusia. Acestea sunt: Grupa A – Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay; Grupa B – Portugalia, Spania, Maroc, Iran; Grupa C – Franţa, Australia, Peru, Danemarca; Grupa D – Argentina, Islanda, Croaţia, Nigeria; Grupa E – Brazilia, Elveţia, Costa Rica, Serbia; Grupa F – Germania, Mexic, Suedia, Coreea de Sud; Grupa G – Belgia, Panama, Tunisia, Anglia; Grupa H – Polonia, Senegal, Columbia, Japonia.

Mascota Cupei Mondiale 2018 este un lup numit Zabivaka, ales de peste un milion de internauţi, informează AFP. Lupul Zabivaka a obţinut 53% din sufragii, celelalte două mascote propuse fiind un tigru şi o pisică.

Trofeul care va fi atribuit câştigătoarei Cupei Mondiale de fotbal 2018 a fost introdus de FIFA începând cu turneul final din 1974, după ce trofeul anterior, Cupa Jules Rimet, a rămas definitiv în posesia Braziliei, la finalul ediţiei din 1970, în care Selecao a devenit campioană a lumii pentru a treia oară în istoria sa. Înaintea Mondialului din 1974, FIFA a organizat un concurs pentru realizarea unui nou trofeu, primind 53 de lucrări din partea unor artişti din şapte ţări. În final, a fost selectată lucrarea artistului italian Silvio Gazzaniga.

Actualul trofeu, reprezentând două forme umane care susţin globul pământesc, are 36,5 cm înălţime şi cântăreşte 6,175 kg, din care 4,972 kg reprezintă aur masiv. Baza trofeului are un diametru de 13 cm şi conţine doua straturi din malachit, lucrarea fiind realizată de manufacturierul italian Bertoni.

Turneul final din Rusia a avut deja parte din prima bombă, selecţionerul Spaniei, Julen Lopetegui, fiind demis (şi înlocuit cu Fernando Hierro) de federaţia naţională după ce a semnat pentru Real Madrid.

 

Te-ar mai putea interesa și
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB și achitarea parcării. Sistemul, care oferă deja și posibiltatea......
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează ...
Cel mai mare dezvoltator din România, statul, nu a reușit să cheltuie 175 de milioane de euro dintr-un împrumut acordat ...