Începe golirea Lacului Herăstrău. Ce spune Ciucu

Primăria Capitalei anunţă că începe procesul de golire a Lacului Herăstrău, în vederea punerii în siguranţă a malurilor.
AGERPRES - mar, 02 iun. 2026, 09:27
Începe golirea Lacului Herăstrău. Ce spune Ciucu

Procesul de golire este realizat de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi va dura până pe 8 iunie, când vor intra utilajele în cuvă, informează PMB, marţi, pe Facebook.

„Până atunci, relocăm raţele pe Lacul Floreasca iar, odată ce apa va curge, peştii vor ajunge în următorul lac”, transmite sursa citată.

Primăria adaugă că lucrările de punere în siguranţă sunt necesare, deoarece în acest moment malurile sunt surpate şi există riscul de prăbuşire, scrie Agerpres.

„Lucrările presupun golirea lacului, curăţarea cuvei lacului, care este murdară şi colmatată, şi execuţia lucrărilor de sprijinire şi consolidare a malurilor. Facem lucrări care să reziste 100 de ani”, a precizat edilul Capitalei, Ciprian Ciucu.

Primarul general explica, pe data de 11 mai, că va fi necesară golirea lacului din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), pentru consolidarea malurilor.

El a admis că va exista o perioadă de disconfort, dar a subliniat că, în lipsa lucrărilor, surparea malurilor va avansa şi mai mult.

„Toată lumea ştie că se surpă malurile şi cad în apă, iar apa mănâncă din maluri în fiecare an. E normal să le punem în siguranţă. Proiectul tehnic, care va presupune lucrări de îndiguire din beton, în apă, nu se poate face decât dacă goleşti lacul. Eu am două posibilităţi: să nu fac nimic, iar situaţia să continue sau, pentru că am deblocat acest proiect, să îl executăm. Ştiu că va fi o perioadă de disconfort în acest an, dar e bine să facem ceea ce este corect, când este corect”, a precizat Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...