Începe Salonul Auto de la Bucureşti – SAB &Accesorii, la a 21-a ediţie

Economica.net
23 10. 2014
sab_2014_salon_auto_02398300

Evenimentul împlineşte anul acesta 21 de ani de la prima ediţie, tot în decursul acestui an fiind reluat şi parteneriatul cu APIA – Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

‘Prin intermediul acestui parteneriat ne dorim ca piaţa auto din România să îşi canalizeze toate eforturile în ceea ce priveşte prezentarea premierelor naţionale, a noilor modele cât şi a ofertelor dedicate în cadrul Salonului Auto Bucureşti şi Accesorii, evenimentul cu cea mai lungă tradiţie de desfăşurare în România’, potrivit organizatorilor.

Deschiderea oficială şi conferinţa de presă a SAB & Accesorii 2014 vor avea loc joi, 23 octombrie 2014, în prezenţa lui Dan Mihoc, reprezentant al APIA şi preşedinte onorific al Salonului Auto Bucureşti & Accesorii. De asemenea, la deschidere vor participa Vasile Boicu – Director General Adjunct al Romaero SA, Cristian Popescu Piedone – Primar General al Primăriei Sectorului 4 precum şi alţi reprezentanţi ai Ministerelor şi Instituţiilor Partenere.

Mărcile care vor fi prezente la Salonul Auto Bucureşti sunt Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroen, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Suzuki, Volkswagen.